Pep Guardiola a reacționat după retragerea lui Gerard Pique: ”Toate cluburile au nevoie de un jucător ca el!”
articol scris de Digi Sport04.11.2022, 22:04
Gerard Pique (35 de ani) a anunțat în cursul zilei de joi că își încheie cariera de fotbalist profesionist.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Veteranul din apărarea catalanilor își va lua rămas bun de la suporteri la meciul cu Almeria, ultima partidă de pe Camp Nou. Meciul va fi transmis sâmbătă, de la 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 3.
Mesajul lui Pep Guardiola pentru Gerard Pique: ”Toate cluburile mari au nevoie de un jucător precum Pique!”
Pep Guardiola a ținut să îi transmită și el un mesaj fostului său elev de la Barcelona. Antrenorul celor de la Manchester City a vorbit în termeni laudativi la adresa lui Pique și a mărturisit că a fost o onoare pentru el să lucreze alături de fotbalist.
Pep Guardiola a fost antrenorul Barcelonei în perioada 2008-2012 și a câștigat alături de gruparea catalană două trofee Champions League și trei titluri în La Liga.
”Îi doresc tot binele. Este un jucător pentru meciurile importante. Nu a ratat niciunul și nu a avut o evoluție rea la cel mai înalt nivel împotriva echipelor de top. Toate cluburile mari au nevoie de un jucător precum Gerard Pique.
A câștigat tot ce se putea cu Barcelona, cu naționala Spaniei. A fost o onoare pentru mine să îi fiu antrenor. Am petrecut patru ani incredibili împreună”, a declarat Pep Guardiola, potrivit Marca.
Barcelona nu transferă un fundaș central după retragerea lui Gerard Pique
Prioritatea catalanilor este transferul unui mijlocaș defensiv important, un înlocuitor pentru Sergio Busquets, care va pleca la finalul verii, când îi expiră contractul.
De asemenea, Barcelona vrea să aducă în ianuarie și un fundaș lateral, dar doar în cazul în care se va despărți și de Jordi Alba.
Barcelona nu caută în ianuarie să aducă un înlocuitor pentru Gerard Pique, pentru că cei din conducerea clubului sunt de părere că postul de fundaș central este bine acoperit, cu Ronald Araujo, Andreas Christense, Jules Kounde, Eric Garcia și, la nevoie, Marcos Alonso, scrie Sport.es.
Etichete: barcelona , pep guardiola , retragere , gerard pique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...