Pele: "Zidane a fost peste Messi, dar acesta îi are pe Xavi și Iniesta"
22.11.2013, 16:48Eterna dilemă a celui care a fost cel mai bun fotbalist din toate timpurile și-a consumat joi un nou episod. Chiar dacă nu există nicio șansă ca o atare dispută să fie vreodată soluționată, cei implicați nu ratează aproape nicio ocazie de a mai pune paie pe foc.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ultimul care a ieșit la rampă a fost Pele, care a a declarat că, din punctual său de vedere, nu Lionel Messi este cel mai valoros jucător al epocii moderne.
"Individual, Zidane a fost chiar mai bun decât Leo. Francezul a fost un jucător spectaculos, dar din păcate pe vremea sa nu a avut coechipieri precum Messi, care îi are la Barcelona pe Xavi și Iniesta, ambii jucând de obicei pentru el", a spus Pele.
La rândul său, prezent la același eveniment, fostul internațional brazilian Rivellino a avut altă părere, dar tot nefavorabilă argentinianului:
"Neymar îi este superior ca tehnică lui Messi, care nu poate fi comparat cu Maradona. Messi joacă extraordinar la Barcelona, dar acolo este mediul lui. Acolo îi iese bine, în altă parte mai puțin. Oricum, anul acesta un alt jucător trebuie să câștige Balonul de Aur", a spus fosta glorie a brazilienilor făcând aluzie la Cristiano Ronaldo.
Etichete: zidane , la liga digi sport , pele , messi balonul de aur , pele zidane mai bun ca messi balon de aur , pele despre messi , duel messi ronaldo , pele zidane , rivellino messi neymar , neymar peste messi , messi xavi iniesta , pele xavi iniesta messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...