PAOK îl prezintă pe Raț: "Lucescu a avut cea mai mare influență în cariera mea"
18.06.2014, 12:53La vârsta de 33 de ani, Răzvan Raț este pregătit pentru poate ultima mare provocare a carierei sale. Trecut în ultimul an pe la West Ham și Rayo Vallecano, fostul rapidist a ajuns acum în campionatul Greciei, la PAOK Salonic.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Grecii sunt entuziasmați de transferul pe care l-au făcut și prezintă pe site-ul oficial cele mai importante repere ale carierei lui Raț, dar și amănunte din viața sa personală.
Cei de la PAOK amintesc că Răzvan Raț a fost îndrumat spre fotbal de tatăl său, dar meritul cel mai mare îi aparține lui Mircea Lucescu, care l-a remarcat în anul 1998 și l-a adus la Rapid, pe vremea când era antrenor în Giulești. "Este omul care a avut cea mai mare influență asupra carierei mele. Dacă nu aș fi fost fotbalist, nu puteam să am atât de multe realizări", recunoaște internaționalul român.
Site-ul oficial al lui PAOK subliniază apoi perioada plină de satisfacții de la Șahtior Donețk, unde a evoluat între 2003 și 2013, reușind să câștige nu mai puțin de șapte titluri în Ucraina.
Apoi, pentru Raț a urmat perioada scurtă de la West Ham. "Am locuit la marginea Londrei, într-un loc foarte frumos, cu mult aer curat și fără nebunia unui mare oraș", povestește internaționalul român.
"În Primera Division, Raț a demonstrat că este un foarte bun fundaș stânga. La Rayo, el a devenit imediat un om de bază și a ajutat echipa să se salveze de la retrogradare. Singurul moment negru a fost eliminarea cu Celta și suspendare de patru meciuri primită", continuă grecii, amintind de perioada petrecută de Raț la Rayo Vallecano.
În final, cei de la PAOK spun că Răzvan Raț a avut o copilărie grea, nu a avut o minge de fotbal până la vârsta de 14 ani, iar de ceva timp și-a făcut o școală de fotbal, din banii pe care i-a câștigat în carieră.
Etichete: rat paok , rat prezentare , rat grecia , rat west ham sahtior rayo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...