Video Oscar, debut cu gol la chinezi. Shanghai SIPG s-a calificat în grupele Ligii Campionilor
07.02.2017, 17:52Transferat în această iarnă de către Shanghai SIPG pentru 60 de milioane de euro de la Chelsea, Oscar a marcat primul gol pentru chinezi. Mijlocașul brazilian de 25 de ani a deschis scorul în play-off-ul de calificare în grupele Ligii Campionilor Asiei disputat de către noua sa echipă împotriva thailandezilor de la Sukhothai FC.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Oscar a punctat, în minutul 34, la capătul unui contraatac, cu un șut pe jos, la colțul lung, după o pasă a uzbekului Odil Ahmedov.
A fost primul meci oficial pe care Oscar la jucat la Shanghai, după transferul de la Chelsea. El a jucat până în minutul 80, atunci când a fost înlocuit cu Yu Hai.
Partida s-a încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea chinezilor, care s-au calificat astfel în grupele AFC Champions League. Pentru Shanghai SIPG au mai marcat Elkeson și Toopkhuntod (autogol).
Pentru echipa antrenată de Andre Villas Boas a evoluat și Hulk.
Tururile preliminare din Liga Campionilor Asiei se joacă într-o singură manșă.
Shanghai SIPG va face parte din Grupa F, alături de sud-coreenenii de la FC Seoul, japonezii de la Urawa Red Diamonds și australienii de la Western Sydney Wanderers.
VIDEO Golul marcat de Oscar:
Etichete: gol , china , debut , oscar , liga campionilor asiei , shanghai sipg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...