Oscar Cardozo pleacă de la Benfica pentru 11 mil. de €
16.06.2013, 23:11Cearta dintre Oscar Cardozo și antrenorul Jorge Jesus, de la sfârșitul finalei Cupei Portugaliei, pierdută de Benfica în fața lui Guimaraes, nu avea cum să nu aibă urmări.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La scurt timp după acel incident, când atacantul paraguayan l-a îmbrâncit pe antrenorul său (VIDEO AICI), tehnicianul Benficăi le-a dat un ultimatim șefilor de la Lisabona: Jorge Jesus le-a transmis că va continua la cârma "vulturilor" doar dacă Oscar Cardozo va pleca.
După o perioadă de gândire, conducătorii finalistei din Europa League au luat decizia: l-au reconfirmat în funcție pe antrenorul portughez și au început negocierile pentru cedarea lui Cardozo.
Vârful Benficăi nu a dus lipsă de oferte, iar presa turcă a dezvăluit în cursul serii de duminică, viitoarea destinație a sud-americanului. Cardozo (30 de ani) va juca din sezonul viitor pentru Fenerbahce, club care va plăti 11 milioane în schimbul transferului.
Atacantul paraguayan va câștiga 3 milioane de euro anual și va semna în cursul următoarelor zile un contract valabil pentru o perioadă de trei sezoane.
Cardozo devine cel de-al treilea jucător transferat de Fenerbahce, după Bruno Alves de la Zenit Sankt Petersburg și Michael Kadlec, adus din Bundesliga, de la Bayer Leverkusen.
Etichete: fenerbahce , oscar cardozo , jorge jesus , transferuri 2013 , cardozo benfica , transfer cardozo , cardozo fenerbahce , antrenor benfica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...