Opt cluburi ar fi ajuns la o înțelegere cu UEFA după scandalul produs de Superligă. Ce riscă celelalte patru
articol scris de Digi Sport05.05.2021, 22:51
Scandalul produs de înființarea Superligii Europei continuă să aibă ecouri, chiar dacă majoritatea echipelor au anunțat că se vor retrage din competiția care își propunea să rivalizeze cu UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
UEFA a anunțat că va lua măsuri disciplinare în cazul celor 12 cluburi care au decis să participe la Superliga Europei, însă pedepsele ar urma să difere în funcție de modul în care echipele au acționat în perioada recentă.
Opt cluburi ar fi ajuns la o înțelegere cu UEFA după scandalul produs de Superligă
Cele șase cluburi din Anglia, Arsenal, Chelsea, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Tottenham, spaniolii de la Atletico Madrid și italienii de la Inter, care au anunțat că s-au retras din proiect, ar fi ajuns la o înțelegere cu UEFA, prin care forul european acceptă să nu le penalizeze drastic, scrie ESPN, potrivit Football Italia.
În schimb, Juventus, AC Milan, Real Madrid și Barcelona, pot suporta sancțiuni mult mai drastice, precum amenzi considerabile sau chiar excluderea din competițiile UEFA pentru un sezon sau două, dacă vor continua proiectul Superligii, mai scrie sursa citată.
Gianni Infantino, președintele FIFA, a acordat un interviu pentru L'Equipe, miercuri, în care a explicat că nu este un fan al sancțiunilor drastice.
"Trebuie să evităm să vorbim despre un război când discutăm despre fotbal, iar lumea suferă din cauza unei pandemii fără precedent. Unele acțiuni trebuie să aibă consecințe și toată lumea trebuie să-și asume responsabilitatea, dar să fim atenți când vorbim despre sancțiuni.
Pedepsirea unui club înseamnă și pedepsirea jucătorilor, antrenorilor și fanilor, care n-au nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat", a spus Infantino, potrivit sursei citate.
Ceferin anunța sancțiuni diferite pentru cele 12 cluburi implicate în Superligă
Aleksander Ceferin a împărțit cele 12 cluburi în trei categorii, lăsând de înțeles că vor exista pedepse diferite. Sancțiunile cele mai drastice ar urma să le primească Real Madrid, Barcelona și Juventus, cluburile care continuă să spere că Superliga va exista. Într-un interviu acordat în urmă cu 11 zile, președintele UEFA i-a comparat pe conducătorii celor trei echipe cu cei care cred că Pământul este plat.
"Fiecare echipă va suporta consecințele pentru faptele comise, nu putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic. Nu poți să faci ceva de genul ăsta și să zici că ai fost pedepsit pentru că are cineva ceva cu tine. Vor avea probleme doar din cauza lor. Nu e în regulă cum au procedat și vom vedea în următoarele zile ce trebuie să facem.
Pentru mine este o diferență clară între echipele din Anglia și celelalte șase cluburi. Formațiile engleze s-au retras primele și au admis că au greșit. Îți trebuie putere să recunoști că ai greșit. Pentru mine există trei grupuri - cele șase din Anglia, care au ieșit primele, apoi alte trei - Atletico Madrid, AC Milan și Inter, iar după ele sunt cele care au impresia că Pământul este plat, iar Superliga există în continuare.
Este o diferență foarte mare între aceste grupuri, însă toate echipele sunt responsabile. Vom vedea cum vom preceda", a spus Ceferin, pentru Daily Mail.
În urma valului de proteste venite din partea suporterilor şi a ameninţărilor primite din partea UEFA, FIFA şi a propriilor federaţii naţionale, cluburile s-au retras pe rând din proiectul Super Ligii, mai întâi cele din Anglia, urmate de cele din Italia, singurele care nu au abandonat pentru moment fiind Real Madrid şi FC Barcelona.
Etichete: real madrid , ac milan , juventus , barcelona , uefa , infantino , superliga europei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...