Olimpiu Moruțan poate reveni în Italia! Românul este urmărit de echipa care vrea să transfere și de la FCSB
articol scris de Digi Sport02.08.2023, 19:50
Olimpiu Mourțan (24 de ani) poate reveni în Italia, după sezonul excelent făcut în tricoul celor de la Pisa.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În stagiunea trecută, mijlocașul român a fost împrumutat de formația din Serie B, iar acesta a confirmat: șase goluri și opt pase decisive în 36 de partide.
Olimpiu Moruțan este dorit de Bari
Pisa nu a avut resursele financiare necesare pentru a îl transfera definitiv pe Olimpiu Moruțan, iar fostul jucător de la FCSB s-a întors la Galatasaray.
Totuși, acesta ar putea reveni în Italia, după cum anunță presa din Peninsulă.
Potrivit celor de la Corriere dello Sport, citați de labaricalcio.it, Bari, formația care îl dorește și pe Malcom Edjouma, se interesează de serviciile lui Olimpiu Moruțan.
Formația alb-roșie are de gând să atace promovarea și consideră că fotbalistul cu șapte meciuri și un gol pentru echipa națională a României poate ajuta la îndeplinirea obiectivului.
Bari are legitimați jucători precum Jeremy Menez, iar lotul total este evaluat la 20,68 de milioane de euro de către transfermarkt.com.
Dacă Olimpiu Moruțan ar ajunge la echipa din Peninsulă, acesta ar fi al doilea cel mai scump fotbalist al echipei, după atacantul marocan Walid Cheddira, care este evaluat la 7,5 milioane de euro. Cota românului este de 4,5 milioane de euro.
Bari a oferit un milion de euro pentru Malcom Edjouma, exact cât a cerut Gigi Becali
Malcom Edjouma este aproape să plece de la FCSB! Luni, Bari a făcut o nouă ofertă pentru mijlocașul franco-marocan.
Gigi Becali (65 de ani) a anunțat azi că tranzacția se poate face pentru un milion de euro, fără a preciza numele echipei care a făcut oferta.
Presa italiană scrie că Edjouma este o prioritate de transfer pentru Bari. După ce prima ofertă n-a fost pe placul finanțatorului de la FCSB, Bari a venit azi cu o nouă propunere.
“Bari așteaptă un răspuns de la Steaua (n.r. - FCSB) după ultima ofertă pentru Edjouma. Cererea patronului de la Steaua a fost de un milion de euro. Bari a prezentat azi o nouă ofertă, exact cât a cerut Becali, iar tranzacția ar putea fi încheiată în câteva ore.
Bari a stabilit un termen-limită pentru un răspuns, întrucât vrea să rezolve rapid problema mijlocașului. Edjouma este văzut drept varianta ideală întrucât poate îndeplini mai multe roluri la mijlocul terenului și este redutabil în jocul aerian”, notează antennasudcom.
Prin urmare, Edjouma ar putea să plece după meciul FCSB – CSKA 1948 Sofia, din preliminariile Conference League.
Ianis Hagi și Olimpiu Moruțan ar putea să fie colegi la Rangers
Chiar dacă a fost inclus în lotul pentru UEFA Champions Leaguea, Galatasaray este gata să îl cedeze pe Olimpiu Moruțan.
După mai multe oferte din Arabia Saudită, fotbalistul român a fost propus de către jurnaliștii din Scoția la Rangers.
Fashion Sakala este dorit și el în Golf, iar presa din Marea Britanie a vorbit despre calitățile lui Olimpiu Moruțan, care a fost urmărit de în trecut de trupa de pe Ibrox Park.
”Rangers s-a interesat de Moruțan în urmă cu 18 luni, iar acum echipa lui Michael Beale ar putea fi încă tentantă să-și reînnoiască interesul, mai ales pe fondul prestațiilor din Italia, acolo unde i-a câștigat admirația lui Andrea Pirlo”, au notat cei de la rangersnews.uk.
Etichete: serie b , bari , olimpiu morutan , edjouma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...