Olanda - Germania, amical, miercuri, ÎN DIRECT la Digi Sport 2 (21:30). Robben: “Nu se compară cu meciul de la Euro, sunt două echipe noi!“
13.11.2012, 18:00Unul dintre cele mai atractive amicale ale zilei de miercuri este, indiscutabil, cel dintre Olanda și Germania, care va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 2, de la ora 21:30.
Arjen Robben a vorbit despre meciul, care la Euro 2012 a fost tranșat de Germania, cu 2-1. De altfel, întotdeauna partidele dintre Olanda și Germania au fost cu scântei, dar acum mijlocașul lui Bayern spune că va fi un meci relaxant, frumos pentru spectatorii care vor umple până la refuz tribunele lui “Amsterdam ArenA“.
"Atmosfera dintre țările noastre este una mai relaxată. Va fi un meci frumos. Nu va fi o răzbunare. Sunt două echipe complet noi. Un amical nu poate fi cumparat cu o asemenea întâlnire de la Euro. Să sperăm că va fi o reeditare la Campionatul Mondial din 2014“, a spus Robben.
Vedeta Olandei spune că amicalul cu Germania nu poate fi comparat cu niciun alt meci.
“Pentru noi este și un test bun, fiindcă putem vedea unde suntem în acest moment. Este, probabil, un joc mai important decât cele din preliminariile Campionatului Mondial", a mai spus Robben, potrivit site-ului oficial al Federației Germane de Fotbal (DFB).
Robben este mulțumit că se simte bine după perioada în care a fost accidentat:
"Am jucat din nou de trei ori câte 90 de minute. Weekend-ul trecut a fost foarte important pentru mine, pentru că a fost o pauză foarte scurtă între etape. Rutina competiției este adusă doar de meciuri".
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Etichete: olanda germania , arjen robben despre olanda germania , robben nu va fi o razbunare cu germania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...