Oficialii lui Galatasaray au vorbit despre situația lui Olimpiu Moruțan, împrumutat la Pisa în acest sezon
articol scris de Digi Sport08.01.2023, 09:01
Sosit la începutul acestui sezon la Pisa, sub formă de împrumut de la Galatasaray, Olimpiu Moruțan (23 de ani) s-a adaptat repede în Italia și a avut evoluții apreciate până acum.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Oficialii lui Galatasaray au vorbit despre situația lui Olimpiu Moruțan, împrumutat la Pisa în acest sezon
Cenk Ergun, directorul celor de la Galatasaray, a fost întrebat, printre altele, despre fotbaliștii care sunt împrumutați de gruparea "Cim Bom" în momentul de față. Printre aceștia se numără și Olimpiu Moruțan, iar oficialul turcilor a dezvăluit că are referințe bune despre internaționalul român din partea celor de la Pisa, însă o decizie finală va fi luată la finalul stagiunii curente.
"M-am întâlnit cu antrenorul lor și este foarte mulțumit de el. Pot spune că se află într-un loc bun, unde este împrumutat. Nu a existat nicio notificare oficială pentru noi până acum. Vor analiza situația în consecință.
Dacă Pisa va promova se activează automat opțiunea de cumpărare. Aceasta ar urma să fie de 5,5 milioane de euro, dacă îmi amintesc bine. Să vedem ce va fi. Contractul de împrumut continuă până la sfârșitul sezonului, iar atunci se va face o evaluare despre el”, a spus Ergun, citat de Fanatiktr.
- La Pisa, Olimpiu Moruţan a jucat în 18 meciuri oficiale, a marcat 4 goluri şi a dat 7 pase decisive
Olimpiu Moruţan, lăudat de presa italiană
Evoluţiile sale i-au cucerit pe italieni, care vor să-l transfere definitiv. Între timp, publicaţia Numero-diez i-a dedicat un articol amplu, în care îl analizează "pe toate părţile" pe mijlocaşul central şi îl laudă pentru jocul său.
"E un mijlocaş ofensiv din România, stângaci, cu o înălţime de 1.73 m, un talent cristalin, cu centrul de greutate jos. La aceste caracteristici, se adaugă spiritul de lider şi calităţi ale unei persoane care poate câştiga meciurile de unul singur.
Nu, nu discutăm despre Gheorghe Hagi. Nu vrem să-l supărăm pe Maradona din Carpaţi, dar există cineva care îi calcă pe urme şi el este Olimpiu Moruţan. Calităţile sale sunt cu adevărat aceleaşi ca ale celui supranumit "Regele".
Mai e cale lungă, dar jucătorul născut în 1999 ar putea să merite moştenirea lui Hagi la el acasă. Gică lumina terenul când punea piciorul pe minge. Alături de Pele, Hagi a fost inclus pe lista celor mai buni 125 de jucători din lume, a fost ales fotbalistul român al anului de 7 ori şi a fost ales fotbalistul român al secolului", susţine publicaţia Numero-diez.
- 5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Moruţan, potrivit publicaţiei de specialitate Transfermarkt
Etichete: turcia , galatasaray , pisa , morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...