OFICIAL | Luis Suarez a semnat cu Gremio! Prima reacție a atacantului uruguayan
articol scris de Digi Sport31.12.2022, 19:24
Luis Suarez (35 de ani) a semnat un contract valabil pe următoarele două sezoane cu Gremio Porto Alegre, formație ce evoluează în campionatul Braziliei. Fotbalistul era liber de contract după despărțirea de Nacional Montevideo.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Brazilienii au făcut anunțul oficial pe rețelele sociale în cursul zilei de sâmbătă.
Luis Suarez este noul jucător al brazilienilor de la Gremio
”A venit! 2023 stă să vină și, o dată cu el, Luis Suarez. Atacantul uruguayan este noul atacant al echipei pentru provocările din noul sezon. Unul dintre cei mai mari jucători din lume, în cea mai mare echipă din Sud”, a fost anunțul brazilienilor.
”Hai, Luis Suarez! Suntem pregătiți să realizăm lucruri incredibile împreună!”, au mai transmis brazilienii.
Fotbalistul uruguayan a avut un mesaj pentru suporterii formației.
”Salutări tuturor fanilor lui Gremio. Vreau să vă mulțumesc pentru toată dragostea pe care mi-ați dat-o. Sunt pregătit să mă bucur de cei doi ani minunați în care vom încerca să obținem lucruri mărețe. Vă îmbrățișez și ne vedem mâine”, au fost primele cuvinte ale lui Luis Suarez în postura de jucător al lui Gremio.
După ce contractul său la Atletico Madrid a expirat, Luis Suarez a semnat cu uruguayenii de la Nacional Montevideo, formația la care s-a format și pe care a reușit să o ajute să câștige titlul la finalul sezonului.
Suarez a fost prezent și la Cupa Mondială din Qatar, însă Uruguay nu a reușit să treacă de faza grupelor. Fotbalistul trecut pe la Ajax, Liverpool, Barcelona sau Atletico Madrid este cel mai bun marcator din istoria acestei reprezentative, cu 67 de goluri marcate în 137 de meciuri.
Etichete: oficial , gremio , luis suarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...