OFICIAL: "Il Luce" l-a pierdut pe Hulk, care a devenit cel mai scump transfer din istoria fotbalului chinez
30.06.2016, 16:55Clubul rus Zenit Sankt Petersburg a confirmat joi transferul atacantului brazilian Hulk la gruparea chineză Shanghai SIPG pentru suma record de 55,8 milioane euro, relatează Reuters.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Zenit a precizat pe site-ul său că suma de transfer este de 55,8 milioane euro, la care se vor adăuga bonusuri de obiectiv. Acest transfer este cel mai mare din istoria fotbalului rus, dar şi din cea a fotbalului din China, Mircea Lucescu pierzând unul dintre cei mai buni jucători din echipă.
Mutarea internaţionalului Selecao a depăşit-o pe cea a fostului jucător al lui Il Luce, Alex Teixeira, care a plecat în această iarnă de la Şahtior Doneţk la Jiangsu Suning pentru 50 de milioane de euro.
Hulk, 29 ani, cu 46 selecţii pentru Brazilia, a fost cumpărat de Zenit de la FC Porto în 2012 pentru 40 milioane euro. Brazilianul a marcat 56 de goluri în 97 de meciuri disputate în liga rusă, iar în sezonul 2014/2015 a fost golgheterul campionatului cu 15 goluri.
În ultimul sezon, Zenit Sankt Petersbug s-a clasat pe locul 3 şi va evolua în Europa League. Shanghai SIPG, locul 4 în Superliga chineză, este antrenată de suedezul Sven-Goran Eriksson.
Conform presei chineze, internaţionalul brazilian va încasa un salariu de aproximativ 20 milioane euro la noul său club.
Etichete: lucescu , hulk , zenit , shanghai sipg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...