Oferta a fost acceptată: un internațional român e la un pas de transferul la campioana Poloniei! Stadiul negocierilor
articol scris de Digi Sport29.06.2022, 23:00
Adrian Rus (26 de ani), fundașul central legitimat la Mol Fehervar, are șanse foarte mari să schimbe echipa în această vară.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Internaționalul român este dorit de Lech Poznan, campioana Poloniei, care a făcut o ofertă de 500.000 de euro către Mol Fehervar.
Adrian Rus, aproape de Lech Poznan
Potrivit polonezilor de la Meczyki, Mol Fehervar a acceptat oferta de 500.000 de euro făcută de Lech Poznan, club care a început negocierile cu Adrian Rus.
Un acord între club și jucător nu a fost atins încă, pentru că, deși Adrian Rus și-ar dori să meargă în Polonia, nu este mulțumit de oferta primită de la Lech Poznan.
Negocierile vor continua în următoarea perioadă și există șanse importante ca Lech Poznan să-și îmbunătățească oferta și Adrian Rus să semneze contractul. În caz contrar, conducerea campioanei Poloniei va demara negocierile pentru transferul lui Pavle Vagic, de la Rosenborg.
Adrian Rus, de trei ani la Mol Fehervar
Adrian Rus evoluează la Mol Fehervar din 2019, când a fost adus de la Akademia Pușkcaș pentru 150.000 de euro.
În ultimul sezon, internaționalul român a evoluat în 28 de partide pentru Mol Fehervar, care a încheiat campionatul Ungariei pe locul patru.
Dacă va rămâne la Mol Fehervar, Adrian Rus va fi coleg sezonul viitor cu un alt român, Claudiu Bumba, transferat în această vară de la Kisvarda.
Etichete: lech poznan , adrian rus , mol fehervar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...