O fostă campioană a Olandei, depunctată pentru datorii. Ce se întâmplă în Liga I
04.03.2015, 14:25Clubul FC Twente a fost depunctat cu 3 puncte de federaţia olandeză, din cauza faptului că nu a reuşit să-şi rezolve problemele financiare. Este pentru a doua oară când gruparea din Enschede eşuează în îndeplinirea obiectivelor prevăzute de planul de reorganizare.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
La începutul acestui an, Twente a primit un avertisment din partea federaţiei, care a stabilit mai multe obiective pe care clubul era obligat să le îndeplinească. În condiţiile în care acest lucru nu s-a întâmplat, echipa care a cucerit titlul de campioană a Olandei în 2010 a fost depunctată.
Oficialii formaţiei olandeze au anunţat că nu vor ataca decizia federaţiei.
"Este păcat pentru club şi regretăm că s-a luat o astfel de decizie. Vom începe alte discuţii cu federaţia, pentru a vedea ce avem de făcut", a declarat preşedintele lui Twente, Aldo van der Laan, pentru site-ul oficial al clubului.
În urma penalizării primite, Twente va coborî de pe locul 8 pe locul 9 în Eredivisie, fiind depăşită doar de SC Cambuur Leewwarden.
Penalizări şi în România, dar din sezonul 2015/16
În Liga I, cluburile care nu-şi vor rezolva problemele financiare vor fi depunctate începând din sezonul 2015/16.
Comitetul Executiv al FRF a aprobat introducerea fair-play-ului financiar pentru Liga 1, care prevede monitorizarea cluburilor în ceea ce priveşte datoriile restante către alte grupări şi angajaţi.
Astfel, membrii CEx. au decis că se sancţionează cu depunctare încălcarea cerinţelor de monitorizare financiară a cluburilor din Liga 1, începând cu procesul de monitorizare pentru sezonul competiţional 2015-2016. Dacă la data de 30 septembrie clubul licenţiat nu va face dovada achitării datoriilor financiare restante către cluburi şi către angajaţi, înregistrate până la data de 30 iunie, clubul respectiv va fi sancţionat cu un punct. Dacă nici la data de 31 octombrie clubul licenţiat nu va face dovada achitării acelor datorii înregistrate la 30 iunie, clubul respectiv va fi sancţionat cu două puncte.
De asemenea, vor fi dictate depunctări şi în cazul în care vor fi probleme legate de procesul de licenţiere. Deducerea punctelor se va aplica pentru neîndeplinirea cerinţelor criteriului financiar privind achitarea datoriilor financiare restante către alte cluburi şi către angajaţi. Se va aplica o penalitate de trei puncte dacă, până la data de 30 aprilie, clubul solicitant de licenţă nu va demonstra că a achitat datoriile financiare restante la 31 martie către alte cluburi din activitatea de transfer a jucătorilor. De asemenea, se va aplica o penalitate de trei puncte dacă, până la data de 30 aprilie, clubul solicitant de licenţă nu va demonstra că a achitat datoriile financiare restante la 31 martie către angajaţi.
În ceea ce priveşte insolvenţa, Comitetul Executiv a decis sancţionarea cu deducerea a şase puncte a cluburilor care intră în această procedură, după data de 1 iulie 2015, începând cu sezonul competiţional 2015-2016. Sancţiunea operează numai pentru cluburile care participă la campionatul naţional Liga 1 şi va fi aplicată în sezonul pentru care solicită licenţa.
De exemplu, dacă un club care are dreptul sportiv să participe la campionatul naţional Liga 1 în sezonul 2016-2017, dar a intrat în insolvenţă după data de 1 iulie 2015, va fi sancţionat cu 6 puncte deducere din clasamentul pentru sezonul competiţional 2016-2017.
CFR riscă să retrogradeze din cauza depunctării
CFR Cluj a fost depunctată cu 24 de puncte, din cauza datoriilor faţă de jucători, şi riscă să retrogradeze, după ce a coborât de pe locul 2 pe ultima poziţie a Ligii I. Totuşi, fosta campioană aşteaptă o decizie definitivă de la TAS în acest caz.
Etichete: program digi sport , liga i , digi sport , digisport , digi sport live , twente , eredivisie , depunctare , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În afară de rusă și ucraineană, pe linia frontului din Ucraina poți să auzi acum soldați care...