”Noi, românii, plecăm cu un dezavantaj. Avem, așa, o ștampilă!”. Răzvan Marin știe de ce nu s-a impus la Ajax
03.01.2020, 18:02Răzvan Marin (23 de ani) este supărat pentru faptul că nu evoluează mai mult la Ajax și le cere explicații șefilor, prin intermediul agentului său Pietro Chiodi. Mijlocașul, de a cărui soartă a vorbit și tatăl său, Petre Marin, este convins că una dintre cauze este aceea că provine dintr-o țară care nu este bine văzută în fotbalul de elită.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Internaționalul român este deranjat de criticile care i se aduc, dar spune că presiunea este normală la un astfel de nivel. ”Din vară, nu a mai fost ce mi-am dorit, pentru că, așa cum știe toată lumea, după câteva etape nu am mai prins echipa. Asta e, nu poate fi totul roz, sunt și momente din astea în viața unui fotbalist.
Nu îmi convine că sunt criticat, dar înțeleg. Când ești sus, ești lăudat. La un moment dat se spunea că sunt cel mai bun jucător român, iar acum nu mai sunt pe nicăieri. Am plecat cu prima șansă la Ajax. A fost presiune mare în cazul meu, după sezonul trecut crescuseră mult așteptările. Veneam după jucători importanți”, a spus Răzvan Marin, într-un interviu acordat pentru Gazetă.
Răzvan Marin, explicații pentru eșecul de la Ajax: ”În România, fotbaliștii sunt cocoloșiți!”
Fotbalistul lui Ajax recunoaște că în România fotbaliștii, în general, sunt ”cocoloșiți”, ceea ce nu prea este în regulă. ”Mă gândesc că noi, românii, plecăm acum din start cu un dezavantaj. Avem așa o ștampila că suntem jucători români. Cumva, trebuie mereu să o luăm de la capăt. Altfel stă treaba cu sârbii, cu croații.
Dacă vrei să joci afară, trebuie un caracter puternic. La noi, lumea te mai cocoloseste, îți mai zice una bună, aici fiecare e pe cont propriu. E greu să stai pe banca dacă ai niște aspirații în carieră. Timpul zboară și într-un fel simți că te irosești. Să joci contează cel mai mult”, a mai spus Răzvan Marin.
Etichete: petre marin , ajax amsterdam , razvan marin , razvan marin ajax
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...