Noi detalii despre eliberarea lui Pulido! Fotbalistul nu a mai aşteptat poliţia şi a evadat
30.05.2016, 23:22Fotbalistul lui Olympiakos, Alan Pulido, răpit sâmbătă, când se întorcea de la o petrecere din Ciudad Victoria, este acum în afara oricărui pericol. Iniţial s-a scris că internaţionalul mexican de 25 de ani a fost salvat de autorităţi, însă se pare că el a contribuit decisiv la "evadare".
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Pulido a apărut în această după-amiază la o conferinţă de presă rănit la braţ şi a detaliat cele întâmplate. Cum era şi normal, cele mai multe dintre întrebări au vizat modul în care s-a produs eliberarea.
Potrivit tv5monde.com, aflat singur cu unul dintre atacatori (patru persoane au participat la capturarea sa), în casa unde era ţinut ostatic, fotbalistul de 25 de ani a reuşit să facă un apel de urgenţă, astfel că autorităţile s-au organizat imediat astfel încât să îl elibereze. Doar că Pulido nu a mai aşteptat intervenţia poliţiştilor, convins că e suficient de stăpân pe situaţie încât să acţioneze singur. El l-a atacat pe cel care îl păzea, iar rana de la mână a căpătat-o în momentul în care a spart una dintre ferestrele de la etaj, pentru a se elibera.
La foarte scurt timp după acest episod a apărut şi poliţia, astfel că atacatorul a fost imobilizat şi capturat. El face parte, din primele informaţii, dintr-o bandă care se ocupă de traficul de droguri şi capturarea de ostatici.
Familia lui Pulido anunțase poliția sâmbătă noaptea, explicând bărbați înarmați l-au răpit pe fotbalist când se întorcea de la o petrecere. Pulido a jucat pentru naționala Mexicului și a fost în lotul cu care ”aztecii” au evoluat la Cupa Mondială din 2014.
Fotbalistul lui Olympiakos, Alan Pulido, răpit sâmbătă, când se întorcea de la o petrecere din Ciudad Victoria, este acum în afara oricărui pericol. Iniţial s-a scris că internaţionalul mexican de 25 de ani a fost salvat de autorităţi, însă se pare că el a contribuit decisiv la "evadare".
Pulido a apărut în această după-amiază la o conferinţă de presă rănit la braţ şi a detaliat cele întâmplate. Cum era şi normal, cele mai multe dintre întrebări au vizat modul în care s-a produs eliberarea.
Potrivit tv5monde.com, aflat singur cu unul dintre atacatori (patru persoane au participat la capturarea sa), în casa unde era ţinut ostatic, fotbalistul de 25 de ani a reuşit să facă un apel de urgenţă, astfel că autorităţile s-au organizat imediat astfel încât să îl elibereze. Doar că Pulido nu a mai aşteptat intervenţia poliţiştilor, convins că e suficient de stăpân pe situaţie încât să acţioneze singur. El l-a atacat pe cel care îl păzea, iar rana de la mână a căpătat-o în momentul în care a spart una dintre ferestrele de la etaj, pentru a se elibera.
La foarte scurt timp după acest episod a apărut şi poliţia, astfel că atacatorul a fost imobilizat şi capturat. El face parte, din primele informaţii, dintr-o bandă care se ocupă de traficul de droguri şi capturarea de ostatici.
Familia lui Pulido anunțase poliția sâmbătă noaptea, explicând bărbați înarmați l-au răpit pe fotbalist când se întorcea de la o petrecere. Pulido a jucat pentru naționala Mexicului și a fost în lotul cu care ”aztecii” au evoluat la Cupa Mondială din 2014.
Etichete: pulido , pulido mexic , pulido eliberare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a...