Nicolae Stanciu se poate despărţi de Slavia Praga. Probleme grave pentru campioana Cehiei
12.10.2019, 10:18Nicolae Stanciu se poate despărţi prematur de Slavia Praga dintr-un motiv surprinzător. Campioana Cehiei e foarte aproape să rămână fără investitorii chinezi, lucru care ar duce şi la plecarea celor mai bine plătiţi jucători din lot, printre care se află şi mijlocaşul român în vârstă de 26 de ani.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Preşedintele Cehiei, Milos Zeman, a anunţat că asiaticii vor opri investiţiile în Cehia, după încheierea pactului dintre Praga şi Beijing, oraşe care erau înfrăţite.
Cehia nu a fost de acord cu pactul "One-China", prin care chinezii nu recunoşteau independenţa Taiwanului, iar acest lucru a dus la întreruperea legăturilor dintre capitalele celor două ţări.
"China reacționează prin măsuri de represalii. Unele companii aeriene care urmau să zboare spre Praga au fost duse către Croația. Cel mai important, finanțarea clubului Slavia Praga va fi oprită. După cum știți, Slavia a fost cea mai de succes investiție făcută de China în Cehia", a spus şeful statului ceh, potrivit expats.cz.
Nicolae Stanciu, la primul sezon la Slavia Praga
Nicolae Stanciu a costat-o patru milioane de euro pe Slavia Praga, care l-a adus în vară de la Al Ahli.
Românul are un salariu anual de 1,2 milioane de euro, pe care clubul nu şi l-ar mai putea permite în condiţiile în care va rămâne fără patronii chinezi.
Unirea Alba Iulia, FC Vaslui, FCSB, Anderlecht, Sparta Praga şi Al Ahli sunt celelalte cluburi din cariera lui Stanciu.
Al Ahli a plătit zece milioane de euro pentru transferul lui Stanciu de la Sparta din 2019, iar Anderlecht i-a achitat FCSB-ului 7,8 milioane de euro în schimbul său, în 2016.
- 14 meciuri a jucat Nicolae Stanciu pentru Slavia Praga, în toate competiţiile
- Două goluri a marcat Stanciu pentru cehi
Etichete: nicolae stanciu , slavia praga , patroni chinezi slavia praga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...