Nici naționala masculină a Braziliei n-a reușit ceea ce au făcut fotbalistele Canadei
07.06.2015, 17:45Meciul de debut al turneului final al Cupei Mondiale feminine de fotbal, care s-a disputat sâmbătă noaptea, a stabilit mai multe recorduri ale sportului canadian. Nici naționala masculină a Braziliei n-a reușit la Edmonton ceea ce au făcut fotbalistele din echipa gazdă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Canada a învins China cu 1-0 în fața a 53.058 de spectatori, record istoric de audiență nu doar pentru fotbalul din țara frunzei de arțar, ci pentru tot sportul canadian. Nicio echipă națională n-a avut vreodată, pe teren propriu, atâția spectatori, în tribune!
Cât despre fotbal, fetele au depășit recordul de audiență pe care naționala masculină îl stabilise, pe 5 iunie 1994, într-un amical contra naționalei Braziliei, care în acel an avea să cucerească titlul mondial, în Statele Unite.
De remarcat că arena din Edmonton, Commonwealth Stadium, deține recordul de audiență mondială la un meci feminin de fotbal pentru junioare. În 2002, la Cupa Mondială pentru echipe feminine sub 19 ani, aici au fost 47.784 de spectatori la partida inaugurală, Canada – Statele Unite.
Iar din Statele Unite vin recordurile de audiență la un turneu final feminin: cel pentru meciul de debut, la ediția din 1999, 78.972 de spectatori, pe Giants Stadium, din New Jersey, și cel absolut, 90.185 de spectatori, la finala de pe Rose Bowl.
Canada a învins China cu 1-0 printr-un gol marcat din penalty, în minutul 90+2, de căpitanul Christine Sinclair, care astfel a ajuns la 154 de goluri în 224 de selecții la echipa națională.
Și de menționat și faptul că succesul de la Edmonton s-a consemnat la fix 20 de ani de la debutul naționalei feminine a Canadei la un turneu final mondial. Se întâmpla în Suedia, la Helsingborg, unde doar 655 de spectatori au următir partida Anglia – Canada 3-2.
Etichete: program digi sport , digi sport , digisport , program digisport , cupa mondiala fotbal feminin , edmonton fotbal , record sport canada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...