Neymar exclude o revenire la Barcelona! Ce l-a făcut pe brazilian să se răzgândească
articol scris de Digi Sport23.02.2022, 09:50
Neymar (30 de ani) este unul dintre cei mai îndrăgiți jucători de la Paris Saint Germain, însă, în urmă cu ceva timp, situația era diferită pentru că brazilianul susținea că vrea să revină la Barcelona, iar suporterii parizieni îl criticau vehement.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Brazilianul a mărturisit că și-a dorit foarte mult să revină la Barcelona formație la care a evoluat între 2013 și 2017 și a făcut tot ce i-a stat în putință ca acest lucru să se concretizeze.
Neymar exclude o revenire la Barcelona! Ce l-a făcut pe brazilian să se răzgândească
Totuși, Neymar exclude acum o revenire la formația de pe Camp Nou, mai ales că Lionel Messi, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi a venit la Paris Saint Germain.
”Am făcut totul ca să mă întorc la Barcelona, dar nu a fost posibil, nu am reușit. Messi a avut oportunitatea de a veni la PSG, îmi este prieten și sunt foarte fericit că a venit”, a declarat Neymar, citat de Mundo Deportivo.
Contractul lui Neymar la PSG va expira în 2025, când brazilianul va avea 33 de ani, iar fotbalistul și-a făcut deja planul.
Atacantul de la PSG are două variante: să revină în Brazilia și să joace la Santos, echipa la care și-a început cariera, sau să se transfere în Major League Soccer.
”Îmi doresc să joc din nou pentru Santos. Îmi e dor să joc acolo, pe acel stadion minunat, dar nu știu, am unele îndoieli. Nu știu dacă voi mai juca în Brazilia. Mi-ar plăcea să joc în MLS măcar un sezon. Acolo sezonul este mai scurt, aș avea trei luni de vacanță. Aș mai evolua câțiva ani”, a mai spus Neymar.
Neymar, vot de încredere din partea suporterilor
În ciuda ratării din etapa trecută, susținătorii lui PSG au încredere în continuare în Neymar. În cadrul unui sondaj în care fanii erau puși să aleagă care este în opinia lor omul care trebuie să bată loviturile de la 11 metri de acum, aceștia au votat în mod covârșitor pentru brazilian, iar ceilalți doi colegi din atac, Messi și Mbappe, au primit combinat mai puține voturi ca decarul echipei.
Peste 21.000 de oameni au votat în acest sondaj, 60 la sută dintre răspunsuri fiind pentru Neymar, 17,5 la sută pentru Mbappe, și 22,5 pentru Messi.
Etichete: barcelona , psg , neymar , ligue
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...