Neymar are deja probleme la Al-Hilal: ”Nu ar trebui să se ducă”
articol scris de Digi Sport20.08.2023, 14:43
Neymar (31 de ani) încă nu a debutat pentru Al-Hilal, însă deja are probleme la clubul din Arabia Saudită.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După șase sezoane petrecute la PSG, starul brazilian a decis să plece din capitala Franței și să ia drumul Golfului.
Neymar are deja probleme la Al-Hilal: ”Nu ar trebui să se ducă la națională”
Neymar încă are probleme medicale și nu a putut să debuteze pentru noua sa echipă. Fotbalistul nu a mai jucat într-un meci oficial din luna februarie, atunci când PSG a învins-o pe Lille cu scorul de 4-3.
Totuși, atacantul a fost convocat de către selecționerul Braziliei pentru acțiunea din luna septembrie, iar acesta a răspuns afirmativ.
Acest lucru l-a deranjat pe Jorge Jesus, tehnicianul lui Al-Hilal, care a vorbit despre acest lucru.
„Neymar a ajuns accidentat, are o problemă musculară. Nu ştiu exact când va reveni şi când va fi pregătit să joace şi să se antreneze normal. Nu ar trebui să fie disponibil pentru naționala Braziliei şi nu ar trebui să se ducă. Acum se recuperează”, a declarat antrenorul Jorge Jesus, potrivit publicației goal.com.
- Brazilia va debuta calificările pentru Cupa Mondială contra Boliviei, pe 8 septembrie la Belem, apoi va întâlni Peru, pe 12 septembrie, la Lima.
Diniz, care ocupă şi postul de antrenor la Flamengo, va cumula funcţiile până la sosirea italianului Carlo Ancelotti, după ce-şi va încheia contractul cu Real Madrid în iunie 2024, conform preşedintelui Confederaţiei braziliene (CBF), Ednaldo Rodrigues.
Principala necunoscută în jurul acestei convocări era participarea vedetei Neymar, frustrat după decepţia din Qatar şi în plin transfer de la PSG la Al-Hilal.
"Am vorbit cu el recent şi a fost total dispus şi fericit pentru această oportunitate", a declarat Fernando Diniz într-o conferinţă de presă.
Totodată, selecţionerul a decis să-l excludă din lista de 23 de jucători pe Lucas Paqueta, după publicarea unor informaţii conform cărora mijlocaşul lui West Ham, care ar negocia un transfer la Manchester City, face obiectul unei anchete a Federaţiei Engleze de Fotbal (FA) pentru posibile încălcări ale regulamentului în materie de pariuri sportive.
A fost show total la prezentarea lui Neymar
Neymar (31 de ani) a avut o prezentare grandioasă la Al Hilal, echipa la care brazilianul a ajuns în această perioadă de transferuri.
Fostul atacant al lui Paris Saint Germain a fost prezentat ca o adevărată vedetă în fața a zeci de mii de fani.
Galerie Foto
”Șeicii” de la Al Hilal au pregătit un spectacol total la prezentarea brazilianului. Efectele pirotehnice, scenografiile spectaculoase și artificiile nu au lipsit de pe stadionul lui Al Hilal.
În plus, cei peste 68 de mii de spectatori prezenți au putut urmări un show cu zeci de drone pe cerul de deasupra stadionului.
Etichete: neymar , al hilal , nationala braziliei , jorge jesus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...