Mutare senzaţională pregătită: Klopp va lăsa Liverpool pentru a se bate din nou la câştigarea Champions League
25.09.2016, 12:10Bayern Munchen pregăteşte încă de pe acum viitorul în cele mai mici detalii. Bavarezi vor ca din sezonul 2018-2019 să îl aducă la cârma echipei pe Jurgen Klopp.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul tehnician al lui Dortmund, în prezent la Liverpool, este ţinta numărul unu a gigantului german pentru epoca post "Ancelotti". În acest moment board-ul lui Bayern are încredere deplină în tehnicianul italian, însă acesta a transmis clar că se gândeşte să stea departe de fotbal o perioadă, după ce contractul cu nemţii va fi ajuns la final.
Ca atare, oficialii de pe Allianz Arena nu vor să lase nimic la voia întâmplării şi, potrivit The Express, l-au contactat deja pe Klopp pentru a se interesa de posibilitatea ca acesta să se alăture proiectului Bayern în viitor.
"Jurgen este foarte apreciat de toţi din club. Este în fruntea listei cu posibili viitori antrenori ai lui Bayern", notează sursa citată.
Klopp are o sarcină foarte grea la cârma lui Liverpool, misiunea fiind să facă din nou din trupa de pe Anfield campioana Angliei. De la venirea sa "cormoranii" au arătat o poftă de joc extraordinară, însă într-un campionat cu City, United, Chelsea sau Arsenal, formaţii cu bugete mai mari, va fi greu să îndeplinească visul de 26 de ani al fanilor.
Klopp, un idol încă la Dortmund, s-ar înscrie astfel pe o listă selectă de oameni care au scris istorie pentru Borussia, pentru ca apoi să ajungă la marea rivală. În ultimii ani, Gotze, Lewandowski şi Hummels "au trădat".
6 ani de contract mai are tehnicianul german cu Liverpool. La Bayern, însă, va avea oportunitatea să se lupte din nou pentru cel mai prestigios trofeu europena, Champions League.
Etichete: klopp , klopp bayern , bayern il vrea pe klopp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...