Mourinho, nemulţumit după Supercupa Europei: ”Real Madrid a marcat din ofsaid”
09.08.2017, 11:00Real Madrid - Manchester United 2-1. Jose Mourinho consideră că echipa sa a încasat primul gol din ofsaid în partida cu fosta sa formaţie pe care a antrenat-o între 2010 și 2013.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Real Madrid a avut cea mai bună perioadă de joc între minutele 20 şi 40, atunci când a venit şi golul lui Casemiro. Au marcat când meritau mai mult, când s-au mişcat cel mai bine la mijlocul terenului. Golul este consecinţa perioadei mai bune a lui Real Madrid, însă a fost înscris din ofsaid. Dacă am fi avut sistemul VAR (tehnologia pentru linia porţii), golul ar fi fost anulat şi rezultatul de la pauză ar fi fost 0-0”, a declarat Mourinho.
Tehnicianul lusitan s-a declarat mulţumit de prestaţia elevilor săi în faţa campioanei Europei. ”Sunt destul de mulţumit de unele lucruri după acest meci. În Premier League, nu avem echipe cu jucătorii precum cei de la Real Madrid. Sunt unici. Deşi avem echipe de top, sunt formaţii diferite, cu calităţi diferite. Nu există dubluri ale jucătorilor pe care Real Madrid îi are la mijlocul terenului. Nu există o copie a lui Modric sau a lui Kroos, nici copii ale lui Isco sau Casemiro”, a adăugat antrenorul lui United.
”Real ştie să controleze foarte bine jocul, însă în repriza secundă am făcut un joc pe care nu au putut să-l domine. Sunt foarte mulţumit de reacţia noastră. Ne-am luptat până în ultima secundă. Am spus mereu că Liga Campionilor este total diferită de Europa League. Există o diferenţă de potenţial, însă cred că putem pleca de aici cu sentimente bune, în vederea startului din premier League. Consideră că Supercupa Europei a reprezentat o experienţă bună pentru echipa mea”, a mai spus Jose Mourinho.
Real Madrid, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, a cucerit Supercupa Europei, după ce a învins-o pe Manchester United, câştigătoarea Europa League, cu scorul de 2-1 (1-0), marţi seara, pe Arena Naţională Filip al II-lea al Macedoniei din Skopje.
Madrilenii au deschis scorul în prima repriză, prin brazilianul Casemiro (24), iar apoi şi-au majorat avantajul după pauză, prin Isco (52). Englezii au redus din handicap în minutul 62, prin belgianul Romelu Lukaku, jucător achiziţionat în această vară de la formaţia Everton, în schimbul sumei de 90 milioane euro.
Etichete: mourinho , mourinho supercupa europei , mourinho united real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...