Motivul pentru care s-ar fi retras, de fapt, Karim Benzema de la naționala Franței
articol scris de Digi Sport10.01.2023, 11:44
Pe 19 decembrie, chiar în ziua când a împlinit 35 de ani, Karim Benzema a transmis că se retrage de la naționala Franței.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Karim Benzema a știut că Didier Deschamps va continua la naționala Franței
Fără să evolueze vreun meci la Cupa Mondială din Qatar, Benzema a intrat în conflict cu Deschamps și staff-ul acestuia și ulterior a decis să renunțe la naționala Franței. Această hotărâre ar fi venit deoarece atacatul celor de la Real Madrid știa că actualul selecționer al "Cocoșului Galic" va continua pe banca primei reprezentative și din acest an, astfel că și-a încheiat conturile cu naționala din Hexagon, anunță AS.com.
Singura cale prin care Benzema ar fi fost dispus să revină asupra deciziei sale era reprezentată de numirea lui Zinedine Zidane, însă Federația Franceză de Fotbal a decis să continue "pe mâna" lui Didier Deschamps, cel puțin până la jumătatea lunii iunie 2026.
Mesajul prin care Benzema a anunțat că s-a retras din naționala Franței
La mijlocul lunii trecute, atacantul celor de la Real Madrid a anunțat că se încheie un capitol al carierei sale - echipa națională a Franței. Chiar dacă nu s-a exprimat cu subiect și predicat, fotbalistul a postat o fotografie cu el în tricoul ”Cocoșului Galic”, mai mult decât sugestivă.
"Am făcut eforturi și greșeli pentru a ajunge unde sunt acum și sunt mândru de asta. Mi-am scris povestea, iar a noastră se încheie aici”, a fost mesajul postat de Karim Benzema, pe contul personal de Twitter.
Fotbalist a fost, cel mai probabil, nemulțumit și de faptul că nu a mai fost inclus în planurile pentru finala Cupei Mondiale din Qatar, contra Argentinei, în ciuda faptului că a tras tare să-și revină după accidentare și a demonstrat că este valid pentru a face parte măcar din lot.
- Karim Benzema chiar a jucat într-o partidă de verificare pentru Real Madrid, cu câteva zile înaintea finalei CM
Așadar, Karim Benzema își încheie aventura în tricoul formației din ”Hexagon” cu 97 de partide și 37 de goluri, dar fără un trofeu major câștigat.
- A câștigat Liga Națiunilor alături de Franța, în sezonul 2020/2021
Etichete: franta , didier deschamps , karim benzema , retragere benzema
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...