Mondial cu 40 de echipe, desfăşurat într-o întreagă regiune geografică!?
19.01.2016, 20:42Gianni Infantino, unul dintre candidaţii la preşedinţia Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), doreşte ca Mondialele să se desfăşoare într-o întreagă regiune geografică, nu într-o ţară sau două, el dând ca exemplu turneul final al EURO 2020, ce va avea loc în numeroase state, scrie presa internaţională.
Infantino, secretarul general al UEFA, a anunţat această idee în programul său electoral, anunţat marţi. El a fost inspirat de decizia UEFA ca turneul final al EURO 2020 să se desfăşoare în 13 ţări, printre care şi România.
Potrivit lui Infantino, confederaţiile care organizează Cupa Mondială ar trebui să aştepte două ediţii înainte de găzdui din nou competiţia. Italo-elveţianul a propus de asemenea ca Mondialele să se desfăşoare cu 40 de echipe, faţă de 32 în prezent.
Infantino are patru rivali în cursa pentru şefia FIFA: preşedintele Confederaţiei asiatice, Şeicul Salman Bin Ebrahim Al Khalifa, omul de afaceri sud-african Tokyo Sexwale, prinţul iordanian Ali, fost vicepreşedinte al FIFA, şi francezul Jerome Champagne, fost secretar general adjunct al acestui for. Noul preşedinte al instanţei fotbalului mondial va fi ales pe 26 februarie, la Zurich.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Etichete: cm 2024 , mondial cu 40 de echipa , mondial desfasurat intr-o intreaga regiune geografica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...