Mirel Rădoi va juca până la finalul sezonului la Al Arabi, fosta echipă din Qatar a lui Dan Petrescu
09.02.2015, 01:18Mirel Rădoi va juca până la finalul sezonului tot în țările arabe, mijlocașul român semnând cu formația qatareză Al Arabi, unde până în decembrie a fost antrenor Dan Petrescu. În vârstă de 33 de ani, fostul stelist a plecat înainte de Sărbători de la Al Ahli, din Emirate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cotidianul Al Mowaten scrie în ediția sa online că Rădoi a fost convins să vină la Al Arabi de Sami Al Jaber, alături de care a lucrat la Al Hilal, în Arabia Saudită, între 2009 și 2011, acesta fiind atunci secund la echipa unde jucase întreaga carieră.
Al Jaber este acum director tehnic la Al Arabi și i-a oferit un contract valabil până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire încă un an, lui Rădoi. Al Kass publică o fotografie cu Al Jaber și Rădoi luând cina la Doha, sâmbătă, și scrie că românul s-a antrenat deja cu noua sa echipă, iar anunțul oficial al transferului va fi făcut cel mai probabil luni.
Al Arabi ocupă locul 10 din 14 în prima ligă qatareză, acolo unde antrenor la Al Kohr este un alt român, Ladislau Boloni. Rădoi ar putea debuta pentru formația antrenată de uruguayanul Daniel Carrica pe 14 februarie, în meciul din deplasare cu Al Shamal, din etapa a 15-a.
Etichete: program digi sport , digi sport , digisport , program digisport , mirel radoi , mirel radoi transfer , radoi al arabi , radoi arabi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...