Video Mirel Rădoi și-a scos decarul de pe teren, iar reacția sa a făcut înconjurul presei arabe! Momentul, filmat
articol scris de Digi Sport17.05.2023, 09:25
Al-Tai, echipa pregătită de Mirel Rădoi (42 de ani), a pierdut marți seară meciul cu Al-Nassr, scor 0-2, în cadrul etapei cu numărul 27 din campionatul Arabiei Saudite.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În minutul 68, fostul selecționer a decis să îl scoată de pe teren pe Amir Sayoud (32 de ani), moment în care veteranul echipei sale a făcut o criză de nervi.
Mirel Rădoi și-a scos decarul de pe teren și acesta a avut o reacție necontrolată
Nervos că nu a fost integralist, decarul lui Al-Tai a lovit cu piciorul două scaune aflate la margine și a continuat apoi să gesticuleze nervos, iar momentul s-a viralizat în presa arabă.
"Mă bucură reacția lui pentru că a vrut să joace, dar e mai bine să arăți că ai dorință pe teren", a fost reacția lui Rădoi de după meci, conform presei arabe.
Tot după fluierul final, Sayoud a recunoscut că gesturile sale au venit ca urmare a dorinței de a face o figură frumoasă pe teren propriu cu echipa lui Cristiano Ronaldo.
"Sunt lucruri normale, care se întâmplă în fotbal. Am vrut să ne facem fanii fericiți. Sperăm că o vom putea face la următoarele meciuri", a spus Sayoud.
Al-Nassr, șanse mici să câștige titlul
După rezultatul de marți, Al-Tai este pe locul șapte în Arabia Saudită, cu 34 de puncte acumulate în 27 de runde.
Al-Nassr, în schimb, este pe poziția secundă a clasamentului, cu 60 de puncte, cinci sub liderul Al-Ittihad, cu trei etape rămase de disputat, astfel că șansele să câștige titlul sunt mici.
Tot în această etapă, Al-Raed, echipa lui Marius Șumudică, a câștigat fără drept de apel meciul cu Damac, unde antrenor este Cosmin Contra, scor 5-0.
Etichete: arabia saudita , mirel radoi , al nassr , al-tai , amir sayoud , saudi pro league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...