Mircea Lucescu poate reveni "acasă"! Planul antrenorului de la Dinamo Kiev: "Se poartă discuții"
articol scris de Digi Sport26.06.2023, 19:00
Ajuns la 77 de ani, Mircea Lucescu o antrenează în acest moment pe Dinamo Kiev, iar tehnicianul român nu are de gând să renunțe la fenomen în viitorul apropiat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mircea Lucescu pune la cale un meci amical cu un club de tradiție din România
După promovarea în Liga 2, Corvinul Hunedoara vrea să organizeze un meci amical cu totul special. Concret, oficialii clubului discută cu Mircea Lucescu despre posibilitatea ca Dinamo Kiev să vină în România pentru o partidă de pregătire, în care hunedorenii să își prezinte lotul în fața propriilor suporteri.
Revenirea lui Mircea Lucescu ar fi una pe măsură, asta deoarece "Il Luce" a fost la Corvinul în perioada iulie 1977 - iulie 1983, ca jucător-antrenor.
"Corvinul Hunedoara - Dinamo Kiev. Se poartă discuții cu Mircea Lucescu pentru desfășurarea unui meci amical la Hunedoara, anul acesta. S-a dorit ca acest meci să se desfășoare cu ocazia prezentării lotului Corvinului Hunedoara, înainte de începerea campionatului. În curând vom afla data exactă a amicalului de lux”, au notat, pe Facebook, "Corviniștii”.
Mircea Lucescu, decis să își continue cariera de antrenor
Recent, Răzvan Lucescu a povestit că a vorbit cu tatăl său despre planurile acestuia și a dezvăluit că acesta nici nu se gândește să renunțe la fotbal. Chiar dacă a trecut recent printr-o operație complicată, Mircea Lucescu este decis să își continue cariera de antrenor.
”E bine, a trecut prin operație. Are dorință de a rămâne în acțiune, nu știu cum poate să o facă.
Ne-am văzut după 7-8 luni și l-am întrebat ce vrea să facă și mi-a zis: ’Vreau să continui, simt că trăiesc’.
E complicat pentru că și deplasările sunt foarte lungi și a trebuit să se opereze la picior”, a spus Răzvan Lucescu la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: mircea lucescu , amical , dinamo kiev , hunedoara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...