Mircea Lucescu, în La Gazzetta dello Sport: ”Dacă turcii ar ști că înțeleg această limbă nu m-ar lăsa să trăiesc”
05.11.2017, 14:09Mircea Lucescu a oferit un interviu pentru jurnaliștii italieni de la publicația La Gazzetta dello Sport în care a vorbit despre selecționata pe care o conduce, fostul său club din Serie A Tim, Inter Milano, plus parcursul lui Douglas Costa, elevul său pe care l-a avut la Şahtior Doneţk între 2010 şi 2015. Tehnicianul român a glumit pe seama relației care îl leagă de ziariștii turci, care ”nu l-ar lăsa să trăiască dacă ar cunoaște această limbă”.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
”Lucescu are câțiva ași de partea sa: îmbătrânește mai încet decât alții și știe cum să înflorească fotbalul pe terenuri dificile”, îl caracterizează jurnaliștii de la La Gazzetta dello Sport. ”Primul atac, cele patru meciuri din preliminariile Cupei Mondiale, nu a avut succes. Dar el lucrează deja pentru Campionatul European”, mai completează italienii.
Antrenorul român a vorbit în primă fază despre campionatul Turciei care folosește mai mulți străini decât orice altă competiție internă din Europa: peste 65%.
”Vom limita numărul străinilor care să activeze în campionatul intern din Turcia. În țările din est nu poți face față fără jucători străini. Și apoi la diviziile de juniori este cu totul altă problemă. Băieții tineri care activează în acest campionat pleacă peste hotare prea devreme. Apoi nu joacă și cum să-l aduc la națională dacă nu are meciuri în picioare? Spre exemplu, Calhanoglu a avut o problemă până în vară, până la alegerea postului potrivit, până la alegerea numărului 10: el este un număr 8, dar voi, italienii, când vedeți un număr 10 vă așteptați întotdeauna la Platini.
Îmi amintesc că vorbeați despre Del Piero că este un număr 9 și jumătate, să nu mai vorbim de Hakan... El a fost perfect pentru campionatul german, unde exploata spații mari, dar în Italia nu avea jocul lui, nu reușea să inventeze. Dar avea calitate, clar. Și cu siguranță nu ajungea să-și ajute echipa. Problema cu jucătorii convocați la echipa națională este că nu ai timp să lucrezi cu ei, trebuie să găsești un grup de fotbaliști obișnuiți să joace pentru a câștiga”, a spus Lucescu, tehnician care s-a referit apoi la parcursul bun pe care îl înregistrează Spalletti la Inter Milano, fosta lui echipă:
”Știam că Spalletti va face treabă bună la Inter. Îl cunosc, el este cel care își urmează drumul și nu pierde în acest sens. El știe să aibă încredere în jucători și mai ales el știe cum să-i asculte. Problema cu jucătorii este că ei nu ascultă, dar trebuie să le repeți lucrurile până când le intră în cap, indiferent dacă le place sau nu”.
Tehnicianul român a fost chestionat și de parcursul lui Douglas Costa, jucătorul brazilian pe care l-a avut la Şahtior Doneţk între 2010 şi 2015.
”În Italia, dacă nu rupi ”gura târgului” în primele patru meciuri, atunci ai probleme serioase. El are totul pentru a-și schimba jocul: viteză, lovește mingea tare, încrucișarea jocului”.
Mai apoi, ”Il Luce” a fost întrebat despre relația cu jurnaliștii turci. ”Sunt cam în jur de 40 de ziare de sport în Turcia. Dacă ei ar ști despre mine că înțeleg și pot vorbi limba turcă, nu mai m-ar lăsa să trăiesc”, a încheiat românul.
Etichete: inter , romania , turcia , lucescu , la gazzetta dello sport , douglas costa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...