Mihai Pintilii a explicat de ce a plecat la Al-Hilal: "Ce echipă din fotbalul mare mă mai lua, la vârsta mea?"
15.06.2014, 17:44Transferul lui Mihai Pintilii în Arabia Saudită, la Al-Hilal, nu i-a picat bine selecționerului Victor Pițurcă, însă fostul stelist spune că a ales soluția cea mai bună, deoarece nu ar mai fi putut să facă pasul spre o echipă mare din Europa, la aproape 30 de ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Nea Piţi mi-a zis: 'Mă laşi cu gaură la mijloc!'. Era o situaţie mai specială, deoarece Costin Lazăr venea după o accidentare. Selecţionerul decide dacă mă va mai convoca sau nu şi de acum înainte. Tot aud comentarii că am ales Al Hilal, în loc să mă duc să joc într-un campionat din fotbalul mare. Păi, ce echipă din fotbalul mare mă mai lua la vârsta mea? Nimeni nu înţelege asta!", a mai declarat Pintilii.
România a pierdut în luna noiembrie barajul cu Grecia pentru prezența la Campionatul Mondial, însă tricolorii nu au reușit să treacă nici acum peste eșecul major de anul trecut.
Absent în dubla cu elenii, dar om de bază în mandatul lui Victor Pițurcă, Mihai Pintilii regretă absența României de la turneul final din Brazilia și spune că nici echipa lui Fernando Santos nu ar fi meritat să fie la Mondiale, scrie SportNews.
În primul meci din Brazilia, Grecia a pierdut cu scorul de 0-3 în fața Columbiei (VIDEO AICI).
"Eu n-am jucat în meciurile de baraj, am fost accidentat. E greu de spus ce-am fi făcut noi la Mondiale. Poate o luam şi noi cu 0-3 şi îşi dădeau grecii cu părerea despre noi. Asta e viaţa, sper să-i batem în preliminariile pentru Euro 2016 şi să ne calificăm.
Grecia mi s-a părut slabă, o echipă de bătut. Nu ştiu ce caută la Mondiale", a fost opinia lui Pintilii.
17 meciuri a adunat Mihai Pintilii pentru naționala României. A înscris un singur gol, în victoria cu Ungaria (3-0), din preliminariile CM 2014
Etichete: pintilii romania , grecia campionatul mondial , pintilii grecia , pintilii piturca al hilal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...