Messi negociază cu PSG! Cum a încercat Neymar să își convingă fostul coechipier să meargă la Paris
articol scris de Digi Sport06.08.2021, 16:32
Despărțirea lui Lionel Messi de Barcelona a venit ca un șoc în lumea fotbalului, mai ales în contextul în care toate semnele indicau că fotbalistul argentinian ar fi ajuns la un consens cu conducerea grupării și urma să semneze noua înțelegere.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cu toate acestea, din cauza problemelor financiare pe care le întâmpină clubul catalan, înțelegerea dintre Barcelona și Messi a picat, iar sextuplul câștigător al Balonului de Aur este nevoit acum să își găsească o altă echipă.
Propunerea lui Neymar pentru Messi în cazul în care va semna cu PSG
Se pare că PSG se află în pole-position pentru a obține semnătura jucătorului argentinian, iar negocierile au fost deja demarate. The Athletic scrie că Leo Messi l-ar fi sunat deja pe compatriotul său, Mauricio Pochettino, pentru a discuta despre sosirea sa la Paris.
Unul dintre motivele pentru care Lionel Messi și-ar fi îndreptat atenția către Paris Saint Germain este prietenia pe care o are cu Neymar încă de pe vremea când cei doi erau coechipieri la Barcelona.
Potrivit Le10Sport, brazilianul i-ar fi promis chiar lui Messi că, în cazul în care argentinianul va semna cu formația din capitala Franței, îi va ceda tricoul cu numărul 10. Messi i-ar fi răspuns că, în cazul în care se va întâmpla acest lucru, nu dorește să îi ia numărul lui Neymar.
Deși în presa internațională s-a speculat că transferul lui Messi la PSG ar însemna o cale liberă pentru Real Madrid să semneze cu Mbappe, se pare că parizienii nu au nicio intenție să renunțe la starul de 22 de ani.
”Transferul lui Messi înseamnă despărțirea lui Kylian Mbappe de Paris Saint Germain?”, a fost întrebarea adresată de jurnaliști lui Mauricio Pochettino, potrivit celor de la Get French Football News.
Răspunsul scurt și la obiect al tehnicianului de la PSG le-a distrus speranțele celor de la Real Madrid. ”Nu!”, a răspuns zâmbind Pochettino.
Barcelona a anunțat că Messi nu va continua pe Camp Nou
”Ultima oră | Leo Messi nu va continua la FC Barcelona” a fost anunțul făcut de gruparea catalană.
Acest anunț vine după ce, deși s-a crezut inițial că s-a ajuns la un acord între cele două părți, nu au putut fi îndeplinite mai multe aspecte economice ce țin de regulamentul La Liga. Lionel Messi nu a putut fi înregistrat din cauza plafonului salarial impus de oficialii campionatului din Spania.
Oficialii Barcelonei au luat masa astăzi cu Messi și cu reprezentanții săi, iar atunci a fost momentul când afacerea a picat.
”Deși a fost atins un acord între FC Barcelona și Leo Messi pentru un nou contract, acesta nu poate fi înregistrat din cauze economice (regulamentele La Liga).
Din cauza acestei situații, Leo Messi nu poate continua la FC Barcelona. Cele două părți regretă profund că nu pot fi îndeplinite dorințele atât ale jucătorului, cât și ale clubului”, se arată în comunicatul oficial emis de Barcelona.
”Barcelona îi mulțumește din tot sufletul jucătorului pentru aportul adus la dezvoltarea acestui club și îi dorește tot ce este mai bun în plan personal și profesional”, au mai scris catalanii.
Etichete: barcelona , neymar , paris saint germain , lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...