Messi are contestatari și în Argentina: "Dacă nu are chef să alerge, să se ducă la golf"
03.09.2014, 12:09Leo Messi este adulat de sute de milioane de iubitori ai fotbalului din întreaga lume, însă are și o mulțime de contestatari. Curios este faptul că unii dintre ei sunt chiar din Argentina, țara sa natală.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Unul dintre ei este Caruso Lombardi, un antrenor acum în liga a doua argentiniană, care de-a lungul carierei a pregătit și formații importante, cu trofee în palmares, precum Newell's Old Boys, San Lorenzo sau Argentinos Juniors.
Lombardi este cunoscut drept unul dintre oamenii care îl critică pe Messi de fiecare dată când are ocazia. Prima dată a fost când Leo nu a știut să cânte imnul Argentinei într-o emisiune televizată, fiind acuzat că pentru el Spania înseamnă mai mult decât țara în care s-a născut.
Cel mai recent atac al antrenorului sud-american a făcut referire la ultimele două episoade importante din viața primei reprezentative argentiniene: Cupa Mondială din Brazilia și schimbarea antrenorului:
"Messi trebuia să ne aducă trofeului mondial. Nu a avut chef să alerge în finală și statisticile o demonstrează. Dacă nu ai chef să joci o finală de CM, atunci mai bine te apuci de golf.", a spus Lombardi.
După terminarea turneului final din vară, Alejandro Sabella nu a mai continuat pe banca Argentinei, iar în locul său a fost adus Tata Martino.
"Messi este cel care stabilește condițiile. Credeți că Martino ar fi fost numit dacă nu avea aprobarea lui Messi? Dacă el s-ar fi opus, Martino nu ar fi fost acum antrenorul naționalei.", și-a continuat Lombardi tirada la adresa fostului câștigător al Balonului de Aur.
Etichete: leo messi , messi argentina , messi martino , tata martino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...