Mesajul postat de Adrian Mutu, după ce fanii lui Neftchi Baku i-au cerut demisia
articol scris de Digi Sport01.11.2023, 14:53
Adrian Mutu (44 de ani) a reacționat după ce fanii lui Neftchi Baku i-au cerut demisia.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Echipa antrenată de ”Briliant” a pierdut, scor 0-1, partida de pe teren propriu în fața celor de la Sabah Baku din cadrul etapei a 11-a a campionatului din Azerbaidjan.
Adrian Mutu a citat din Johan Cruyff, după ce fanii lui Neftchi Baku i-au cerut demisia
În urma acestui rezultat, Neftchi se află pe locul al 5-lea în clasament, cu 15 puncte obținute după 11 runde, la 6 puncte distanță de liderul ierarhiei, Zira.
La scurt timp după încheierea meciului, mai mulți suporteri ai lui Neftchi i-au cerut demisia tehnicianului român pe rețelele de socializare.
Adrian Mutu nu a comentat pe seama acestui lucru, însă a postat pe rețelele sociale un citat din Johan Cruyff, unul dintre cei mai mari fotbaliști și antrenori din istorie, semn că este în continuare concentrat pe treaba pe care trebuie să o facă la Neftchi.
”Tot ce se întâmplă într-un meci, cu excepția șuturilor, poți face într-un rondo (n.r. tip de antrenament cinci contra doi). Aspectul competitiv, lupta pentru a face spațiu, ce să faci când ești în posesie și ce să faci când nu ai mingea, cum să joci fotbal dintr-o singură atingere, cum să contracarezi marcajul strâns și cum să câștigi mingea înapoi. – Johan Cruyff”, a fost mesajul postat pe Facebook de Adrian Mutu.
Ce a declarat Adrian Mutu după înfrângerea cu Sabah
Adrian Mutu, care a preluat-o pe Neftchi la începutul acestui sezon, a susținut că înfrângerea echipei sale în fața celor de la Sabah a venit pe fondul unor greșeli individuale făcute de elevii săi, dar și a norocului pe care l-a avut adversarul.
”A fost un meci frumos, ambele echipe au luptat și au vrut să câștige. Norocul a fost de partea adversarului. Greșelile individuale au făcut diferența”, a fost reacția lui Adrian Mutu, la finalul partidei dintre Neftchi Baku și Sabah Baku.
Etichete: adrian mutu , azerbaidjan , neftchi baku , johan cruyff
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...