Mesajul lui Lukaku nu i-a impresionat pe ultrașii lui Inter Milano! Ce i-au transmis belgianului
articol scris de Digi Sport15.08.2021, 20:34
Așa cum a promis după ce a părăsit Italia, Romelu Lukaku le-a transmis un mesaj suporterilor celor de la Inter Milano pentru a-și lua la revedere de la aceștia.
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Ultrașii lui Inter Milano nu au fost impresionați de mesajul de rămas bun distribuit de Romelu Lukaku pe rețelele de socializare și l-au ”atacat” din nou pe belgianul care a ales să revină la Chelsea după ce le-a promis suporterilor că nu va pleca de la formația din Serie A.
Mesajul lui Lukaku nu i-a impresionat pe ultrașii lui Inter Milano! Ce i-au transmis belgianului
Mesajul atacantului s-a lăsat așteptat, iar suporterii au fost extrem de deranjați de acest lucru, mai ales că au aflat din presă de transferul lui Lukaku.
”Îți mulțumim pentru cei doi ani, dar trebuia să trimiți scrisoarea asta cu cel puțin o secundă înainte să se oficializeze transferul la Chelsea”, i-a transmis un suporter pe Twitter.
O parte dintre suporteri l-au acuzat pe fotbalistul belgian că nu a fost el cel care a scris mesajul și că este doar în căutarea banilor, fără să îl intereseze de suporteri.
Alt fan a asemănat mesajul trimis de Lukaku cu cel primit ”din partea unei foste iubite căreia i-a șters deja numărul de telefon”.
”Noi vom fi întotdeauna Inter chiar și fără tine, dar acum vom vedea dacă vei fi Lukaku fără noi”, a mai adăugat un fan.
Mesajul lui Lukaku pentru suporterii lui Inter Milano
Lukaku le-a explicat suporterilor motivul pentru care a ales să revină în fotbalul din Anglia, la Chelsea, echipa la care a mai evoluat între 2011 și 2014 și la care a jucat doar 15 meciuri, fiind mai mult împrumutat.
”Dragi suporteri ai lui Inter,
Vă mulțumesc pentru că m-ați iubit ca pe unul dintre voi. Vă mulțumesc că m-ați făcut să mă simt ca acasă pe mine și pe familia mea. Vă mulțumesc pentru sprijinul necondiționat și iubirea pe care mi-ați arătat-o în fiecare zi. Vă mulțumesc că m-ați motivat mai mult după primul sezon. Când am ajuns la Inter, imediat am simțit că îmi va fi foarte bine aici. Dragostea și primirea pe care am primit-o la aeroportul Malpensa a fost începutul unei povești foarte frumoase.
Am decis să nu dezamăgesc niciodată în acest tricou. Am dat în fiecare zi sută la sută, la fiecare antrenament, dar în special la meciuri, să vă fac fericiți. Primul sezon s-a terminat foarte dificil, dar voi mi-ați dat putere să continui și am făcut asta ca o echipă. Așa am devenit campioni.
Sper că îmi veți înțelege decizia de a merge la Chelsea. Este o șansă unică în viață pentru mine și cred că la acest moment din carieră este șansa la care am visat întotdeauna. Un lucru este cert, că voi rămâne întotdeauna un fan Inter, pentru că fără voi nu aș fi omul și jucătorul care sunt acum. Vă mulțumesc din toată inima. Vă iubesc. Întotdeauna, Forza Inter”, a scris Romelu Lukaku pe rețelele de socializare.
Etichete: chelsea , inter milano , romelu lukaku
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cu puțin înainte de alegeri, la insistențele Kamalei Harris, echipa de campanie a intrat în jocul...