Mesajul italienilor pentru Dennis Man, în ziua în care a împlinit 25 de ani! Românul s-a accidentat
articol scris de Digi Sport26.08.2023, 18:29
Sâmbătă, 26 august, Dennis Man a împlinit vârsta de 25 de ani, iar italienii au ținut să fie alături de internaționalul român printr-un mesaj special.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mesajul italienilor pentru Dennis Man, în ziua în care a împlinit 25 de ani! Românul s-a accidentat
Unul dintre cei mai buni jucători ai Parmei în actualul sezon, Dennis Man a suferit o accidentare și va absenta cel puțin la meciul din acest weekend. În ziua aniversării sale, italienii i-au transmis un mesaj special fostului fotbalist de la FCSB și au analizat evoluția acestuia din momentul în care a ajuns în Peninsulă.
"În meciul din această seară, dintre Parma și Cittadella, va fi un mare absent: Dennis Man, care este indisponibil din cauza unei accidentări ușoare care îl va ține departe de teren aproximativ zece zile.
În ciuda acestei probleme, astăzi este o zi specială pentru el, deoarece împlinește 25 de ani. Crescut la Atletico Arad, Man a fost considerat încă de mic drept cel mai bun talent românesc din ultima vreme. A debutat ca profesionist la UTA Arad și, după ce a surprins pe toată lumea, a trecut la FCSB.
Acolo, talentul lui înflorește, în sfârșit, și Man ajunge în atenția multor cluburi prestigioase din Europa. În iarna lui 2021 ajunge la Parma, pentru o cifră de aproximativ 15 milioane de euro.
De când a ajuns la Parma, Man nu a îndeplinit marile așteptări pe care le aveau oamenii de la el, dar, în ciuda zvonurilor de pe piață, până la urmă a rămas la echipă și anul acesta este gata să încerce să o readucă Parma în Serie A", au notat cei de la ParmaLive.
Dennis Man s-a accidentat la antrenamente
Potrivit jurnaliștilor italieni de la Parma Live, internaționalul român s-a accidentat ușor la unul dintre antrenamentele ”Cruciaților” și va lipsi cel puțin 10 zile de pe teren. Astfel, fotbalistul lansat în fotbalul mare de FCSB va rata meciurile lui Parma cu Pisa și Reggiana din Serie B.
”Așa cum a anunțat Fabio Pecchia (n.r. antrenorul celor de la Parma) la conferința de presă, Dennis Man nu va lua parte la meciul cu Cittadela din această seară. În privința lui sosesc vești nu tocmai bune. Fotbalistul român a suferit o accidentare minoră și timpul de recuperare ar trebui să fie scurt, de aproximativ 10 zile. Dar acest lucru nu este suficient pentru a-i liniști pe fani.
De fapt, prezența lui Man pentru derby-ul de săptămâna viitoare, contra lui Reggiana, este foarte îndoielnică. O pierdere grea pentru Pecchia, care va trebui să se descurce fără unul dintre cei mai în formă jucători ai acestui început de sezon”, au scris jurnaliștii italieni.
- 3,2 milioane este cota de piață a lui Man, potrivit Transfermarkt
Etichete: serie b , parma , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...