Maxim s-a săturat de zvonuri: ”Ar fi stupid să mă gândesc la alte echipe! Mi-e bine aici”
28.11.2013, 10:49Alex Maxim, cel mai în formă fotbalist român al momentului, atrage în continuare atenția presei germane. Cotidianul BILD a realizat un interviu cu mijlocașul român, în care jurnaliștii germani remarcă faptul că, dacă la începutul sezonului, fotbalistul de 23 de ani a venit nepregătit din vacanță, acum este într-o formă perfectă și capabil să alerge timp de 90 de minute.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
„Nu mai sunt tânăr. Draxler e tânăr”
Românul își păstrează modestia și îi contrazice pe jurnaliștii nemți, care îl laudă pentru cele patru goluri și cele opt assist-uri reușite până acum în Bundesliga. „Eu mereu vream maximul. Patru goluri și opt pase de gol sunt ok, dar eu vreau mai mult. Încă pot să-mi îmbunătățesc cifrele. Acesta e obiectivul meu. Ar fi un dezastru dacă m-aș culca pe o ureche și mi-aș zice: da, e bine, acum te poți opri din muncă. Multă lume îmi spune că sunt un jucător tânăr. Dar nu e adevărat. Am deja 23 de ani. Tineri sunt Rudiger (20 de ani) sau Draxler (19 ani). Eu nu mai sunt așa tânăr, așa că trebuie să mă mișc cât mai repede și să devin din ce în ce mai bun și mai puternic”, a declarat Alexandru Maxim.
Cât despre interesul marilor cluburi din Germania sau Anglia pentru un eventual transfer al său, mijlocașul român a fost tranșant. „Sunt doar de zece luni la Stuttgart. Îmi place totul aici. Îmi plac oamenii din club, oamenii din oraș și orașul însuși. Ne înțelegem perfect în echipă și acum am învățat și localitatea bine. Ar fi stupid să mă gândesc acum la alte cluburi și la o plecare. În schimb, mă gândesc cum să ajung la un nivel maxim alături de VfB”, a mai spus românul.
Etichete: transferuri , alexandru maxim , interviu , plecare , stuttgart , declaratii , alex maxim , bild
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...