Maxim nu convinge la Mainz! Decizia dură luată de antrenor după ce i-a mai dat o șansă
17.03.2018, 18:47Alex Maxim este o dezamăgire cruntă și la Mainz! Revenit printre titulari după o lună și jumătate, internaționalul român a fost schimbat la pauză în deplasarea de la Frankfurt, unde Mainz a pierdut cu 0-3.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Conștient că echipa sa trebuie să câștige la Frankfurt, în tentativa de a evita retrogradarea, tehnicianul Sandro Schwarz i-a mai dat o șansă lui Maxim, mizând pe aportul său ofensiv, într-o deplasare dificilă. Numai că fostul jucător al lui Stuttgart a jucat din nou modest, într-o repriză de coșmar a echipei sale, care a luat toate cele trei goluri în primele 41 de minute. La pauză, Maxim a fost schimbat, în locul său intrând Oztunali.
Alex Maxim, care a fost la un pas să plece în pauza de iarnă, fusese ultima oară titular pe 3 februarie, în meciul pierdut de Mainz cu Bayern, scor 0-2. Mijlocașul român n-a terminat nici atunci meciul în teren, fiind schimbat cu Serdar, după 57 de minute.
În acest moment, Mainz este pe loc de baraj (poziția a 16-a). Hamburg (învinsă de Hertha, scor 1-2) și Koln par condamnate la retrogradarea directă în liga a doua din Germania. Koln are însă un meci în minus: duminică, fosta echipă a lui Peter Stoger are derby-ul cu Leverkusen. Dacă o învinge pe Bayer, Koln se apropie la 5 puncte de locul de baraj, pe care se află Mainz. Echipa lui Maxim o va întâlni chiar pe Koln peste două etape, după meciul dificil cu Monchengladbach.
Etichete: maxim , maxim bundesliga , maxim germania , maxim mainz , maxim schimbat , frankfurt mainz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...