Marius Șumudică și-a aflat pedeapsa după ce a fost trimis în tribune la meciul cu Istanbul Başaksehir
26.04.2018, 20:17Federația Turcă de Fotbal nu l-a iertat pe Marius Șumudică după ce antrenorul român a fost trimis în tribune la meciul cu Istanbul Başakşehir. Tehnicianul român a fost suspendat și amendat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Comisia de Disciplină a Federaţiei Turce de Fotbal (TFF) a decis ca antrenorul lui Kayserispor să fie suspendat o etapă şi să achite o amendă de 13.000 de lire turceşti (aproximativ 2.600 de euro).
Marius Şumudică a fost trimis în tribună pentru proteste repetate, în minutul 90+1 al partidei de vinerea trecută, din deplasare, cu Istanbul Başakşehir. Liderul din Turcia s-a impus cu 4-1 și echipa lui Șumudică a pierdut al patrulea meci în cinci etape.
Este pentru a treaia oară în acest sezon când antrenorul român este suspendat și amendat, de fiecare dată din cauza unor proteste la deciziile arbitrilor. Federaţia Turcă l-a suspendat un meci şi i-a dat o amendă de 2.800 de euro, după evenimentele petrecute în meciul cu Akhisarspor (0-1), din sferturile Cupei Turciei. O pedeapsă similară a primit și după partida cu Karabuk, câștigată de Kayseri cu 3-2.
Kayserispor este pe locul 8 în Turcia, cu 44 de puncte, după încheierea etapei a 30-a din Super Liga. Istanbul Basaksehir este momentan noul lider din Turcia, cu 62 de puncte, două în plus faţă de Galatasaray, trei peste Beşiktaş şi cinci în faţa lui Fenerbahce, care n-au jucat încă în această rundă.
În etapa cu numărul 31, formaţia la care sunt legitimați româniii Cristi Săpunaru și Silviu Lung jr. va primi vizita lui Alanyaspor, ocupanta locului 15 în Super Liga din Turcia.
Etichete: marius sumudica , sumudica , kayserispor , sumudica suspendat , amenda sumudica , pedeapsa sumudica , super liga turcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...