Marius Șumudică leagă din nou victoriile la Al Shabab. Ultimul succes obținut în Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport27.05.2022, 23:54
Al Shabab, formația lui Marius Șumudică (51 de ani), a obținut o nouă victorie în campinatul de fotbal al Arabiei Saudite.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gruparea românului s-a impus în meciul din deplasare cu Al Raed, scor 2-0, în etapa a 28-a din ”Premier League”.
Marius Șumudică, victorie adjudecată în primele 45 de minute
Al Shabab și-a asigurat victoria în prima repriză a meciului din deplasare. După aproximativ jumătate de oră, trupa lui Marius Șumudică avea deja 2-0.
Golurile oaspeților au fost reușite de către Carlos Carvalho, în minutele patru și 31. În repriza a doua, elevii lui Marius Șumudică nu au mai presat la fel ca în prima repriză, pentru că aveau asigurate deja cele trei puncte.
În urma acestui succes, Al Shabab rămâne pe locul patru în clasament, cu 53 de puncte din 28 de jocuri și a ajuns la două victorii consecutive, în timp ce Al Raed ocupă poziția a 12-a în campionat, cu 30 de puncte.
Marius Șumudică încă speră la un loc pe podium. Dacă primul loc este ocupat de Al Ittihad cu 61 de puncte, unde antrenor este Cosmin Contra, poziția a doua este ocupată de Al Hilal cu 58 de puncte. Locul trei este ocupat de Al Nasr Riyadh, cu 54 de puncte.
- Tehnicianul român a reușit să califice formația saudită în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei
Marius Șumudică ar putea pleca de la Al-Shabab: ”Există oferte!”
”Șumi” recunoaște că sunt șanse să plece de la Al-Shabab. Există interes din partea mai multor formații din zona Golfului și, dacă lucrurile nu vor mai merge bine la Al-Shabab, își va găsi aici un alt angajament.
”Din cauza decesului președintelui Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită a fost alături de Emirate și nu s-au jucat unele etape. Campionatul s-a amânat. Se încheie în iunie. Sunt negocieri. Nu sunt sigur dacă voi continua aici, dar cu siguranță voi rămâne în zona Golfului. (Sunt oferte de acolo?). Da, da. Cu siguranță rămân în această zonă.
Noi am făcut cât de bine am putut în Liga Campionilor și ne-am calificat în optimi. Suntem echipa cu cel mai bun punctaj în grupă, cu cele mai multe goluri marcate.
Pe cât posibil, încercăm să ne facem meseria, chiar dacă toată lumea spune că este un fotbal de rang mai scăzut, de nivelul 3. Este adevărat că vin jucători aflați pe final de carieră, dar, credeți-mă că eu și staff-ul pregătim antrenamente știind că îl vedem pe Ever Banega în fața noastră. Nu pot să mă fac de rușine la antrenamente”, a declarat Marius Șumudică, la Liga Digisport.
Etichete: marius sumudica , arabia saudita , al shabab , al raed
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...