Marc Overmars, dat afară de la Ajax pentru hărțuire sexuală! Cum a reacționat olandezul
articol scris de Digi Sport07.02.2022, 09:28
Marc Overmars, fost internațional olandez, a fost dat afară de clubul Ajax, unde ocupa funcția de director sportiv din iulie 2012.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Clubul olandez a anunțat despărțirea pe site-ul oficial, iar motivul invocat este reprezentat de anumite ”mesaje inadecvate” pe care Marc Overmars le-ar fi trimis colegelor din club. Este vorba despre mesaje cu tentă sexuală, pe care fostul internațional și fotbalist al Barcelonei le-a trimis constant în ultimii ani.
Marc Overmars, dat afară de la Ajax pentru ”mesaje inadecvate trimise colegelor”
”Marc Overmars va părăsi postul pe care îl ocupa în club cu efect imediat. S-a luat această decizie după ce Consiliul de Supraveghere și CEO-ul Edwin Van der Sar l-au confruntat cu seria de mesaje neadecvate trimise colegelor.
Acestea au fost constante, pe o perioadă lungă de timp și stau la baza despărțirii părților", a anunțat Ajax.
Leen Meijaard, membru în conducerea executivă a lui Ajax, a transmis că situația cauzată de Marc Overmars a fost ”dramatică” pentru victimele fostului internațional olandez: ”E dramatic. E devastator pentru femeile care s-au confruntat cu un asemenea comportament. Overmars chiar a întrecut orice măsură”.
Marc Overmars și-a prezentat scuzele după apariția scandalului
Marc Overmars a reacționat după ce a fost dat afară de Ajax, și-a recunoscut faptele, pentru care și-a prezentat scuzele.
”Sunt jenat. Săptămâna aceasta m-am confruntat cu niște rapoarte făcute despre comportamentul meu. Din păcate, nu mi-am dat seama că trec limita, dar acest lucru mi-a devenit clar în ultimele zile. Am simțit o presiune uriașă. Îmi prezint scuzele. Cu siguranță, pentru cineva în poziția mea, acest comportament este inacceptabil.
Acum văd și eu, dar e prea târziu. Nu văd altă opțiune decât să părăsesc clubul Ajax. Acest lucru are un impact mare asupra vieții mele private. De aceea îi rog pe toți să mă lase pe mine și pe familia mea în pace”, a transmis Marc Overmars.
Etichete: ajax , marc overmars
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...