Maradona nu se aștepta la așa ceva. Marele Kempes i-a închis gura, după atacul dur asupra lui Messi
15.10.2018, 22:18Diego Armando Maradona a pierdut până și sprijinul foștilor colegi, după atacul dur la adresa lui Lionel Messi, despre care a spus că nu poate fi transformat în lider al naționalei Argentinei, din moment ce se duce de 20 de ori la toaletă înaintea meciurilor. A primit replici dure în țara natală, după această ieșire.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mario Kempes (64 de ani), fost coleg la naționala Argentinei cu Diego Maradona (57 de ani), îl susține necondiționat pe Messi și spune că "El Pibe D'Oro" nu e deloc un exemplu, ca să poate ataca pe oricine, oricând.
"De fiecare dată când Diego deschide gura, e o problemă, pentru că el nu are respect, iar el a fost mereu respectat atunci când era jucător. Nimeni nu i-a spus nimic după ce am pierdut finala Cupei Mondiale din '90", a spus Kempes, campion mondial cu Argentina în 1978, când a fost și golgheterul turneului final (6 goluri) și cel mai bun jucător din competiție. Pe atunci, Maradona își făcuse debutul în naționala mare, dar nu devenise un obișnuit al lotului primei reprezentative și nu a participat la turneul final. Abia în 1986, la 4 ani de la ultimul meci al lui Kempes la națională, Diego avea să conducă Argentina spre a doua Cupă Mondială din istoria "celeștilor".
Atacantul care a făcut furori la Valencia (1976-1981, 1982-1984) îl apreciază enorm pe Messi, pe care încearcă să-l protejeze de vorbele lui Maradona.
"Messi e cel mai bun jucător din lume, nu are nevoie de Cupa Mondială pentru asta. Trebuie să-i mulțumim că este argentinian. Timpul lui Diego a trecut, nu e un exemplu ca să poată spune atâtea lucruri. Uneori, trebuie să îți ții gura închisă și să savurezi ceea ce ai. În fotbal, câștigi sau pierzi", a mai spus Mario Kempes.
43 de meciuri și 20 de goluri are Mario Kempes în naționala mare a Argentinei, alături de care a cucerit Cupa Mondială în 1978.
128 de meciuri și 65 de goluri are Lionel Messi la naționala Argentinei. Este cel mai bun marcator din istoria primei reprezentative a "pumelor", pentru care a debutat în 2005.
91 de meciuri și 34 de goluri are Diego Armando Maradona la naționala Argentinei, pentru care a jucat din 1977 până în 1994.
Etichete: diego maradona , lionel messi , maradona despre messi , mario kempes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...