Maradona a aprobat decizia lui Messi de a nu mai juca pentru Argentina la următoarele amicale
18.08.2018, 14:52Diego Maradona e de acord cu decizia lui Lionel Messi de a nu mai veni la naţionala Argentinei pentru partidele amicale din acest an, hotărâre anunţată de presa de la Buenos Aires.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"El Pibe d'Oro" susţine că Messi nu trebuie să se mai obosească în astfel de partide.
"I-aş oferi o pauză lui Messi. I-aş spune să joace în Europa, să nu mai călătorească atât de mult şi să nu îi mai las să îl folosească (n.r. referire la Federaţia din Argentina). Nu are nevoie să meargă şi să joace un amical doar pentru că echipa câştigă mai des cu el în teren", a declarat fostul mare fotbalist argentinian.
Lionel Messi nu va evolua în următoarele patru partide amicale ale echipei naţionale, conform informaţiilor din presa locală. Argentina are programate meciuri de pregătire cu Guatemala, la Los Angeles (7 septembrie), Columbia, la New York (11 septembrie) şi încă două adversare care urmează a fi anunţate.
În acelaşi timp, site-ul argentinian Infobae a anunţat că jucătorul în vârstă de 31 de ani nu a luat decizia de a se retragearde la naţională: "Messi va lua o pauză, dar asta nu înseamnă că se va retrage".
Lionel Scaloni a fost numit selecţioner interimar după plecarea lui Jorge Sampaoli, considerat vinovat de eşecul Argentinei la Cupa Mondială din Rusia. Scaloni va anunţa lotul pentru următoarele patru amicale la sfârşitul acestei săptămâni.
Etichete: barcelona , argentina , diego maradona , lionel messi , messi maradona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...