Lucescu se așteaptă la un an greu în Ucraina. “Dominația noastră deranjează!“
01.09.2013, 14:26După opt etape disputate în Ucraina, primul loc este ocupat de Metalist Harkov, și nu de Șahtior Donețk. Gruparea antrenată de Mircea Lucescu se află la a doua etapă consecutivă în care n-a mai reușit să câștige. După înfrângerea din etapa trecută, 1-3 cu Dnepr, a urmat remiza cu liderul actual, adică cu Metalist.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
În cazul în care ar fi pierdut meciul cu Harkov, ar fi fost pentru prima dată când Mircea Lucescu ar fi suferit două înfrângeri la rând de când antrenează în Ucraina. Chiar și așa, însă, “Il Luce“ a fost extrem de nemulțumit.
“Este un egal care mă nemulţumeşte. Pentru că, înaintea golului înscris de Metalist, oaspeţii nu şi-au creat ocazii de gol. Avem o problemă cu jucătorii aduşi din Brazilia. Probabil au sosit prea târziu, au jucat puţine meciuri de verificare în Europa şi încă nu sunt obişnuiţi cu stilul de aici. În plus, suntem o echipă în reconstrucţie, ne lipseşte experienţa unui jucător ca Fernandinho“, a spus antrenorul român.
Lucescu nu-și poate explica momentele mai slabe din jocul elevilor săi:
“Avem momente bune, în care suntem agresivi, după care, inexplicabil, ne relaxăm. De exemplu, la golul înscris de Devic, Krivtzov nu l-a incomodat deloc, i-a lăsat ocazia de a finaliza extrem de simplu“.
Cel mai titrat antrenor român simte că va avea un sezon extrem de greu în Ucraina.
“Nu pot să nu remarc maniera de arbitraj. Probabil că deranjează cele patru sezoane consecutive în care am dominat autoritar campionatul. Sosa trebuia să ia în două rânduri cel de-al doilea cartonaş galben. Ultima oară, Srna a observat asta, s-a enervat şi a fost eliminat.
A trecut multă vreme de când n-am mai criticat arbitrajul. Dar, din păcate, meciul cu Metalist n-a fost primul din acest sezon în care nu avem parte de un arbitraj de calitate“, a conchis Lucescu.
Etichete: mircea lucescu , lucescu , il luce , shakhtar donetsk , lucescu shakhtar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...