Lucescu s-a impus în marele derby cu Dinamo Kiev! Toate superlativele în dreptul său
07.04.2013, 13:10UPDATE 21:45 Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Dinamo Kiev, într-un meci din etapa a 33-a a campionatului ucrainean.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
1500 de fani ai lui Șahtior au însoțit echipa în deplasarea de tradiție de la Kiev. Fundaşul Răzvan Raţ a fost rezervă la Şahtior Doneţk, locul pe flancul stâng fiind luat de Șevchuk.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Danilo Silva '44 (autogol) şi Mkhitarian '75, în timp ce pentru gazde a înscris Iarmolenko, în minutul 10.
Şahtior Doneţk se menţine pe primul loc în clasament, cu 66 de puncte, în vreme ce Dinamo Kiev este pe 3, cu 47 de puncte. Locul doi este ocupat de Metalist Harkov, aflată la nu mai puțin de 17 puncte în spatele "minerilor".
Astfel, Șahtior și-ar putea asigura titlul, din punct de vedere matematic, în următoarele două etape.
În campionatul Ucrainei, Șahtior are cel mai bun atac (64 de goluri) și cea mai bună defensivă (12 goluri primite), astfel că Mircea Lucescu se pregătește să cucerească cel de-al patrulea titlu consecutiv.
22
de victorii în 23 de etape are Șahtior. A pierdut doar cu Arsenal Kiev, scor 0-2
Șahtior are un sezon excelent în Ucraina, iar după 22 de etape echipa lui Mircea Lucescu are un avans de 14 puncte în fruntea clasamentului. Formația din Donețk a bifat 21 de victorii, pierzând o singură dată.
După patru victorii consecutive în fața celor de la Dinamo Kiev, Șahtior este hotărâtă să învingă din nou, în contextul în care marea rivală are mare nevoie de un succes, în lupta pentru un loc de UEFA Champions League.
Mircea Lucescu a prefațat marele derby din Ucraina de duminică seara și susține că Dinamo Kiev va evolua sub o mare presiune.
"Nu este nevoie de motivație înaintea unui meci cu Dinamo Kiev. Vom întâlni o echipă puternică, care luptă pentru un obiectiv foarte clar, Liga Campionilor. Eu aștept o evoluție foarte bună din partea băieților mei, arbitrajul nu mă interesează. Nu este o problemă de puncte pentru noi, ci doar de imagine și popularitate", a spus Lucescu.
"Dinamo Kiev este o echipă care se bazează acum pe mai puțină construcție și posesie, trec rapid peste mijlocul terenului și vor să ajungă repede în careul advers. Stau foarte bine din punct de vedere fizic. Noi avem alte calități, așa că vom vedea ce iese din această confruntare. Meciul are o importanță capitălă pentru Dinamo, poate fi un aspect pozitiv, dar și unul care să-i marcheze", a mai afirmat Lucescu.
Etichete: sahtior dinamo kiev , lucescu sahtior , sahtior liga campionilor , derby ucraina , lucescu dinamo kiev , dinamo kiev liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...