Lucescu, înaintea celui mai important meci din istoria lui Xanthi: "Vom lupta cu toată inima pentru trofeu"
22.05.2015, 18:16Răzvan Lucescu o va conduce pe Xanthi Skoda în cel mai important meci din istoria clubului care se află în prima ligă din Grecia din 1989. Trupa fostului selecţioner va disputa finala Cupei, împotriva campioanei din ultimii cinci ani, Olympiacos Pireu.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Lucescu a susţinut o conferinţă de presă înaintea meciului de sâmbătă, de la ora 20:30, în care a vorbit despre felul în care se vor dărui elevii săi pentru a compensa lipsa de experienţă pe care o au în comparaţie cu jucătorii lui Vitor Pereira.
"Olympiacos este o echipă mare, obişnuită să câştige trofee. Însă uneori, visând şi luptând cu toată inima pentru acest vis, putem compensa lipsa de experienţă. Jucătorii se gândesc, aşa cum v-am spus, la acest vis.
Vom încerca să jucăm un fotbal bun, plăcut, dar trebuie să fim pregătiţi să facem lucruri bune, corecte, atunci când nu vom avea mingea. Văzându-i în timpul antrenamentelor, după antrenamente, la hotel, am un sentiment foarte bun", a declarat Lucescu Jr, care s-a fotografiat alături de antrenorul lui Olympiacos şi de trofeul acordat câştigătoarei Cupei.
Antrenorului de 46 de ani i s-a cerut de presa elenă să facă o comparaţie între el şi Mircea Lucescu, tehnicianul care a câştigat 29 de trofee în carieră.
"Nu ştiu care va fi viitorul, dar în acest moment sunt mulţumit de aceşti zece ani de experienţă, cu performanţe foarte bune, dar şi cu momente foarte dificile. Acum, dacă vrei, putem compara primii zece ani din cariera sa cu primii zece ani din cariera mea. Apoi, poate vom avea ocazia să trăim acest moment şi când voi avea 70 de ani şi mă poţi întreba atunci", a adăugat Lucescu.
Etichete: razvan lucescu , lucescu xanthi , lucescu cupa greciei , xanthi olympiakos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...