Lucescu, emoţionat după ce a semnat cu PAOK: "Nu îmi vine să cred că sunt aici. Mă simt foarte fericit!"
11.08.2017, 22:32Răzvan Lucescu îşi va continua cariera de antrenor în Grecia, la unul dintre numele important: PAOK FC. Tehnicianul român a vorbit despre noua provocare şi despre aşteptările pe care le are de la viitorii săi elevi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Zilele trecute, fostul selecţioner explica faptul că va lua o pauză până la iarnă, când va reveni pe bancă din postura de tehnician. Interesul unei echipe precum PAOK l-a făcut pe antrenor să revină asupra "calculelor" iniţiale, astfel că din noul sezon acesta se va afla la cârma clubului care a terminat pe locul patru ultima ediţie de campionat.
"Totul s-a întâmplat foarte repede, nici nu îmi vine să cred că sunt aici. Mă simt extrem de fericit. Obiectivul meu este să fac o echipă foarte puternică. Însă, mai presus de orice, fotbalul actual înseamnă să lupți, ca să depășești toate obstacolele pe care le întâlnești în față", a spus tehnicianul român.
Fără titlu din sezonul 1984-1985, fanii lui PAOK visează la acel moment când se vor încorona campionii Greciei în detrimentul lui Olympiakos sau Pao. Lucescu ştie foarte bine cât de important e acest obiectiv, însă nu a făcut promisiuni fără acoperire. Tehnicianul le-a transmis suporterilor că pot fi siguri că echipa va arăta în fiecare meci determinare.
"Apreciez calitatea lotului, am zis-o și anul trecut. PAOK are jucători valoroși, rapizi și inteligenți în a evalua situațiile de joc. Știu că fanii visează la titlu. Nu pot să le promit decât că o să ne batem și o să ne concentrăm toate forțele pentru a ne atinge obiectivele. Am încredere în noii mei jucători, dar am pretenții mari de la ei. Trebuie să ne adaptăm reciproc, timpul ne presează. Să muncim mult și vom reuși. Vreau ca echipa să fie echilibrată, să aibă posesia și controlul jocului. Avem nevoie să știm cum să jucăm în atac și în apărare. Cel mai important lucru în fotbal e echilibrul, care vine de la fiecare jucător în parte", a mai spus tehnicianul român, pentru ca apoi să dezvăluie că negocierile au fost extrem de scurte: "Joi dimineață au fost primele contacte cu PAOK. Așa este în viață, trebuie să fii oricând pregătit. Mi-am adus trei secunzi italieni, un traducător grec, dar am păstrat restul staffului găsit aici".
SURSĂ FOTO: sportlike.gr
Etichete: lucescu , lucescu paok , paok lucescu , lucescu a semnat cu paok
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...