Legendarul Ronaldo vrea să devină patron la fotbal! În ce campionat s-a gândit să investească
22.01.2018, 22:43Fostul fotbalist legendar al Braziliei Ronaldo Nazario (41 de ani) s-a decis să intre în lumea investitorilor și să cumpere un club de liga a doua, fie din Spania, fie din Anglia, în viitorul apropiat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Câștigător de două ori a ”Balonului de Aur”, Ronaldo s-a retras din activitatea de fotbalist în 2011, după o serie de accidentări, ce părea interminabilă, după care, o perioadă, a activat în cadrul companiei ”Sports Marketing”. Acum, la șapte ani de atunci, fostul atacant a decis că este momentul să revină în sportul care l-a făcut celebru.
Într-un interviu acordat celor de la ”Folha de Sao Paulo”, fostul jucător al celor de la Real Madrid a spus că nu este implicat acum în nicio funcție de conducere, dar a insistat că este înnebunit de perspectiva de a conduce un club de fotbal.
”Ar fi o mare onoare pentru mine să ajung într-o zi președinte al unei fundații din Brazilia, dar până atunci vreau să trăiesc exeperiența de a conduce la un club mare”, a spus brazilianul.
Ronaldo a mai subliniat faptul că este interesat de achiziționarea unui club fie din a doua ligă spaniolă, fie din cea engleză, pe care să-l transforme mai apoi într-unul de prestigiu.
”Mă gândesc să cumpăr un club din a doua divizie a Spaniei sau a Angliei. Vreau să fac ceva inovativ. Cred că sunt pregătit pentru provocare”, a mai precizat Ronaldo.
Etichete: ronaldo , ronaldo nazario , ronaldo devine patron , ronaldo patron
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...