Exclusiv Lazio sau Inter? Cristiano Bergodi, mesaj clar îndreptat către Ștefan Radu
articol scris de Digi Sport18.06.2021, 09:06
Cristiano Bergodi (56 de ani), fostul căpitan al lui Lazio, a vorbit joi seara, la Digi Sport Special, despre viitorul lui Ștefan Radu.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Românul care evoluează la Lazio de 13 ani termină contractul cu gruparea din Roma pe 30 iunie, iar presa din Cizmă susține că e foarte aproape de a ajunge la Inter Milano, formație care va fi condusă de Simone Inzaghi, tehnicianul cu care fostul dinamovist a colaborat excelent la clubul condus de Claudio Lotito.
Bergodi, fostul antrenor al Universității Craiova, a evoluat pentru Lazio în 160 de partide în perioada 1989 - 1996 și spune că soluția optimă pentru Radu ar fi să rămână la formația din capitala Italiei.
Bergodi, despre problema pe care ar putea să o întâmpine Ștefan Radu cu Sarri
”Simone a fost important pentru suporteri, pentru jucători. Și acolo sunt probleme cu patronul Lotito, a așteptat prea mult probabil să îi prelungească înțelegerea și a găsit o altă cale, s-a dus la Inter Milano.
Pentru Inzaghi, Radu a fost un stâlp în apărare. Cred că e mai bine pentru Radu să rămână la Lazio.
Aici e o problemă din punct de vedere tactic, Sarri (n.r.: noul antrenor al lui Lazio) joacă cu o linie de patru fundași, Ștefan era obișnuit în linie de trei.
Pentru el poate fi un lucru foarte important dacă se duce la Inter cu Inzaghi", a spus Bergodi, joi seara, la Digi Sport Special.
Italienii au scris că Ștefan Radu s-ar fi înțeles cu Inter
Italienii susțin că fundașul român s-ar fi înțeles deja cu campioana en-titre în privința salariului, mai ales că Ștefan Radu nu a avut pretenții mult mai mari față decât ce încasa la Lazio, adică 1,2 milioane de euro.
Iar Inter face economie, deoarece românul de 34 de ani vine în locul fostului coechipier și unul din bunii săi prieteni, sârbul Kolarov, care încasa 3 milioane de dolari anual. Ștefan Radu s-a întors de câteva zile în Italia, după o scurtă vacanță în România.
Ștefan Radu este jucătorul care deține recordul de prezențe all-time în tricoul lui Lazio, 402 meciuri. Fundașul român joacă la Lazio din ianuarie 2008, când a fost adus de la Dinamo, inițial sub formă de împrumut pentru șase luni, mutare ce a fost definitivată pentru 4.750.000 de euro în vara acelui an.
Cristiano Bergodi a jucat șapte sezoane la Lazio
Născut pe 15.10.1964, la Bracciano, Cristiano Bergodi a evoluat la patru echipe:
- 1984-1989: Delfino Pescara (97 meciuri)
- 1989-1996: Lazio (160 de partide / 4 goluri)
- 1996-1999: Padova Calcio (43 de meciuri / un gol)
- 1999-2000: Sliema Wanderers (18 meciuri / un gol)
Etichete: lazio , stefan radu , cristiano bergodi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lipsa autostrăzilor din țara noastră este taxată dur de ambasadorul Turciei în România, Özgür...