Lampard, coleg de echipă cu David Villa, la New York City. ”Vreau să rămân un lider”
24.07.2014, 20:11Mijlocaşul englez Frank Lampard, care s-a despărţit de Chelsea vara aceasta, a semnat un contract pe doi ani cu New York City FC, club nou înfiinţat care va juca în liga profesionistă nord-americană de fotbal - Major League Soccer (MLS).
Lampard este a doua mutare de marcă a clubului din ''Big Apple'', după transferul atacantului spaniol David Villa, de la Atletico Madrid.
Frank Lampard (36 ani) a părăsit Chelsea în iunie după 13 ani la clubul londonez, cu care a câştigat trei titluri în Premier League, patru Cupe ale Angliei, două Cupe ale Ligii, Europa League şi UEFA Champions League.
”Este o provocare foarte interesantă pentru mine, Am avut 13 ani fantastici cu Chelsea şi mă pot uita înapoi cu mândrie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Am văzut viziunea clubului, planul pe termen lung şi vreau să fac parte din el. Vreau să fiu în continuare un lider, nu numai pe gazon”, a spus Lampard, într-o conferinţă de presă.
Lampard a jucat 106 meciuri pentru naţionala Angliei, cu care a participat la Cupa Mondială din Brazilia, fiind căpitan în ultimul meci din grupă, cu Costa Rica (0-0).
Va merge și el să joace pentru Melbourne City?
New York City FC este deţinut de clubul Manchester City şi de echipa de baseball New York Yankees, iar meciurile vor avea loc pe Yankee Stadium, când sezonul 2015 al MLS va debuta, în luna februarie.
Fotbalistul englez a precizat că nu a luat încă o decizie ce va face până la debutul sezonului MLS.
Villa va juca până atunci pentru alt club deţinut de Manchester City, formaţia australiană Melbourne City FC.
New York City FC negociază şi cu mijlocaşul spaniol Xavi Hernandez, de la Barcelona, dar acesta nu a dat încă un răspuns.
Etichete: david villa , frank lampard , lampard , lampard chelsea , lampard new york city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...