La un pas de transferul carierei, românul pe care Hagi l-a numit "în primii 3 din Europa" a făcut anunțul
articol scris de Digi Sport26.02.2024, 23:02
Virgil Ghiță (25 de ani) trece printr-un moment excelent al carierei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fotbalistul român este legitimat la Cracovia, formație pentru care a evoluat în acest sezon în 22 de partide, timp în care a reușit să marcheze și patru goluri.
Virgil Ghiță rămâne la Cracovia
Evoluțiile sale au fost foarte apreciate, astfel cei de la Dinamo Kiev au pus ochii pe el. Mai mult, speculațiile au căpătat și mai multă amploare după ce Ghiță a postat pe o rețea socială un emoji cu un avion, interpretat de polonezi ca pe un semn clar pentru plecarea iminentă.
La scurt timp, fundașul central a ținut să pună capăt tuturor speculațiilor și să anunțe pe Twitter că nu va pleca de la Cracovia cel puțin până în vară.
”În legătură cu neînțelegerea creată de postarea mea anterioară, doresc să clarific că nu am de gând să plec nicăieri până în vară. Sunt dedicat 100% echipei Cracovia”, a transmis Virgil Ghiță.
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Virgil Ghiță, potrivit transfermarkt.com.
- Fundașul central român mai are contract cu Cracovia până în vara anului 2026.
- 1,2 milioane de euro au plătit polonezii pentru a îl transfera de la Farul Constanța în februarie 2022.
Virgil Ghiță, numit de Gică Hagi "în primii 3 din Europa"
Sosit în iarna anului 2022 la MKS Cracovia, Ghiță este titular incontestabil în Polonia. În ciuda evoluțiilor sale apreciate, fundașul nu a reușit să-l convingă și pe Edi Iordănescu, care i-a preferat pe Ionuț Nedelcearu, Adrian Rus, Radu Drăgușin și Andrei Burcă.
Ghiță nu s-a aflat în lotul României la mai multe acțiuni, lucru care l-a deranjat pe Gică Hagi, așa cum reiese din declarațiile făcute primăvara trecută.
”Ghiță de ce nu e la echipa națională, când el e în primii trei din Europa, înaintea lui Kounde? Dați-i telefon lui Edi Iordănescu și întrebați-l. Ghiță joacă titular meci de meci.
E singurul jucător român care în Polonia joacă meci de meci și nu e convocat. A fost la toate loturile naționale.
Ce crede acest băiat dacă Spania îl declară în primii trei din lume și nu e convocat la echipa națională a României? Înseamnă că avem fundasi centrali prea buni, care joacă la Milan, la Barcelona.
Alții joacă la un nivel foarte mare. Să joci la CFR e un lucru mare. CFR joacă în cupele europene și câștigă campionate. Nu confundați CFR cu alte divizii. Înseamnă că o dăm în derizoriu”, spunea Gică Hagi, în luna martie, la Digi Sport Special.
Etichete: transfer , polonia , dinamo kiev , cracovia , virgil ghita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...