Kyros Vassaras, președintele arbitrilor români, nu mai face parte din comisia de la UEFA
02.07.2019, 16:28Kyros Vassaras a fost schimbat din Comisia de arbitri de la UEFA. Șeful arbitrilor români a fost îndepărat împreună cu alți șapte alți foști cavaleri ai fluierului. În schimb, Alexandru Deaconu face parte din comisia de implementare a convenției UEFA.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Ultima misiune a lui Kyros Vassaras ca membru al Comisiei de arbitri de la UEFA a fost cea de observator la finala Ligii Campionilor de pe 1 iunie, Tottenham – Liverpool 0-2.
Actuala Comisie a arbitrilor de la UEFA este formată în prezent din doar cinci membri este condusă de italianul Roberto Rosetti.
Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din România, grecul Kyros Vassaras, a fost cooptat în comisia care se ocupă de dezvoltarea arbitrajului la nivel european, Comisia de Arbitri a UEFA, în 2015.
Vassaras (53 de ani) s-a mai aflat în Comisia de Arbitri a UEFA de la finalul carierei sale de ”central”, în 2009, până anul trecut. ”UEFA a continuat să mă susţină, iar cea mai bună dovadă o reprezintă faptul că, până la revenire, poziţia mea nu a fost ocupată de altcineva”, a precizat preşedintele CCA la vremea respectivă.
Mandatul lui Kyros Vassaras în Comisia de Arbitri a UEFA a durat patru ani.
Alexandru Deaconu, vicepreședinte al CCA, a intrat în Comisia de implementare a convenției UEFA, menită să dezvolte arbitrajul în Europa.
Etichete: alexandru deaconu , kyros vassaras , vassaras presedinte cca , vassaras comisia de arbitri uefa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Teama de banane a unui ministru al guvernului suedez a devenit subiect de discuție la nivel...