Keșeru, Moți și Grigore au un nou antrenor. A fost selecționer la două naționale și are 10 trofee în palmares
06.06.2018, 16:45Brazilianul Paulo Autuori a fost prezentat miercuri ca manager al campioanei Bulgariei la fotbal, Ludogoreţ Razgrad, după ce antrenorul Dimităr Dimitrov a demisionat de la echipa care are acum în lot trei români, fundaşii Dragoş Grigore, Cosmin Moţi şi atacantul Claudiu Keşeru.
Ludogoreţ, care vizează a cincea sa calificare în grupele cupelor europene începând din 2013, a precizat că Dimitrov a părăsit clubul în urma unei discuţii care s-a încheiat la miezul nopţii.
''Dorim să continuăm progresul clubului şi vrem să ne batem cu echipe care sunt peste media europeană'', a motivat directorul executiv al clubului, Anghel Petricev, alegerea lui Autuori. ''În prezent avem un Boeing modern, dar este foarte important cum îl conducem'', a mai spus oficialul.
''Cred că până acum un specialist de asemenea nivel nu a lucrat până acum în Bulgaria'', a spus Petricev despre tehnicianul sud-american.
Autuori (61 ani) a câştigat Copa Libertadores cu Cruzeiro şi Sao Paulo FC, dar a antrenat şi alte echipe braziliene de top, precum Santos, Flamengo, Botafogo şi Atletico Mineiro.
Una dintre marile realizări ale carierei tehnicianului sud-american este câştigarea Cupei Mondiale a cluburilor în 2005, cu Sao Paulo, după 1-0 în finala cu Liverpool.
Fost selecţioner al naţionalelor Perului şi Qatarului, Autuori a mai antrenat formaţii precum Benfica Lisabona sau Al-Rayyan (Qatar).
Ludogoreţ a reuşit să câştige al şaptelea său titlu consecutiv de campioană a Bulgariei, cu patru etape înainte de finalul sezonului.
Ludogoreţ l-a transferat recent pe fundaşul Dragoş Grigore, de la Al Sailyia (Qatar), completând o tripleta românească alături de fundaşul Cosmin Moţi şi atacantul Claudiu Keşeru. Un al transfer al campioanei Bulgariei este extrema Dimo Bakalov, de la Lokomotiv Plovdiv.
O altă noutate în tentativa de calificare în grupele Ligii Campionilor, este venirea unui antrenor de fitness, Ivan Diaz, de la Atletico Madrid.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Agerpres
Etichete: grigore , dragos grigore , moti , moti ludogorets , keseru , ludogoret , keseru ludogorets , antrenor ludogoret , paulo autuori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...